Meciul de fotbal România-Ungaria, supravegheat de un procuror
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a desemnat un procuror care să asiste la partida de fotbal România - Ungaria ce va avea loc vineri seară pe Arena Naţională.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, desemnarea a fost făcută în conformitate cu art. 7 alin. 6 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Înainte de începerea meciului, suporterii maghiari au provocat incidente în Centrul Vechi al Capitalei şi Gara de Nord.
La meciul România-Ungaria, care va avea loc pe Arena Naţională începând cu orele 21,00, sunt aşteptaţi în jur de 3.000 de suporteri maghiari.
Unii suporteri au venit cu trenul, alţii cu maşinile personale sau cu avionul.
Măsurile de ordine publică vor fi asigurate de aproximativ 1.000 de jandarmi şi 900 de poliţişti.
Naţionalele de fotbal ale României şi Ungariei se vor întâlni vineri seară, de la ora 21,00, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci important pentru tricolori în tentativa de calificare la barajul pentru Cupa Mondială de fotbal din 2014.
Aproximativ 52.000 de suporteri vor fi prezenţi pe stadionul Arena Naţională dintre care 3.000 sunt suporteri maghiari şi 49.000 - suporteri români, potrivit Jandarmeriei Române.