Meciul România - Turcia: aproximativ 1.000 de jandarmi vor asigura ordinea

| 10 sep, 2013

Zona Arenei Naţionale va fi supravegheată cu un elicopter înainte şi după meciul România - Turcia, programat marţi, de la ora 21:00, iar peste 900 de jandami vor asigura ordinea şi siguranţa spectatorilor.

Elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie va survola zona Arenei Naţionale, precum şi traseele care duc spre Arena Naţională, pentru a preveni incidentele care ar putea afecta desfăşurarea partidei de fotbal, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române.

Aparatul de zbor este dotat cu sistem de observare-înregistrare elecro-optic pe timp de zi şi de noapte, ochelari de vedere pe timp de noapte, proiector, folosit în special pentru misiunile de salvare-căutare, megafoane pentru adresare către public şi dispozitiv pentru coborârea în rapel, în situaţia în care este necesară intervenţia, a precizat sursa citată.

De asemenea, trei jandarmi vorbitori de limba turcă vor sprijini autorităţile care asigură ordinea şi vor oferi informaţii sau asistenţă suporterilor turci.

Naţionala României va întâlni Turcia marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21:00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ