Medicii demisionari de la şefia UPU-SMURD Bihor, unde cadrele medicale au recurs la măsuri radicale, nu revin asupra deciziei
Decizia de demisie în bloc a celor 40 de urgentişti de la UPU SMURD Bihor este în vigoare la această oră, în condiţiile în care conducerea Spitalului de Urgenţă Oradea nu a oferit nicio soluţie, a spus şeful demisionar, Hadrian Borcea.
Medicii de la UPU – SMURD Bihor, care au demisionat în bloc nemulţumiţi de scăderea unor sporuri, continuă miercuri protestul, dar aşteaptă o soluţie din partea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
Şeful demisionar al UPU –SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că va avea dimineaţă o întâlnire cu conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
”Nu am ajuns marţi la nicio o soluţie, nu au fost capabili să ne dea nicio soluţie, nici calcule exacte. Protestul continuă deocamdată. Este un capăt de aţă posibilitatea de a se modifica sporurile şi aşteptăm să vedem sub ce formă se va concretiza decizia, va fi OUG sau altceva. Voi avea în cursul dimineţii o întâlnire cu conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, iar apoi mă voi întâlni cu colegii mei medici demisionari şi vom decide ce vom face în continuare”, a spus Borcea.
Toţi cei 40 de medici ai UPU-SMURD Bihor au demisionat în bloc, după ce Consiliul Local Oradea a decis reducerea unor sporuri. Şi asistenţii au spus că vor recurge la acelaşi gest.
Potrivit fostului şef al UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, 60 de asistenţi din 90 au semnat demisia, dar nu au înregistrat-o.
Angajaţii UPU – SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea ameninţau de vineri cu demisia în bloc, după ce Consiliul Local Oradea a decis reducerea unor sporuri, care înseamnă o pierdere de sute de lei din veniturile lunare.
Marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după aproape 11 ore de negocieri la nivel naţional cu sindicaliştii, că s-a decis modificarea legii salarizării.
"În urma discuţiilor cu managerii de spitale şi liderii de sindicate s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul de sporuri au fost aplicate uneori în mod subiectiv. (..) S-a decis modificarea legii salarizării", a spus Sorina Pintea.