Medicul Mohamad Yassin, trimis în judecată de DNA
Magistrații Tribunalului București au admis cererea DNA privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mohamad Yassin și a lui Tahli Fadel. Medicul Mohamad Yassin este acuzat de DNA de trafic de influență pentru că, în perioada octombrie 2014 — martie 2015, în mod direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, ar fi pretins de la doi denunțători suma de aproximativ 2 milioane euro, în schimbul desființării condamnării de 23 de an
Mohamad Yassin este persoana desemnată de Traian Băsescu, în 2005, să negocieze eliberarea jurnalistilor români răpiţi în Irak.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct și prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunțători, suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influența exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsurile preventive luate în cauză.