Mega-scandalul abuzurilor sexuale din Biserică cutremură Polonia înainte de Europarlamentare

| 14 mai, 21:14

Polonia Europarlamentare 2019. Un documentar privind abuzurile sexuale ale preoților din Biserica Catolică a Poloniei a lovit scena politică înaintea alegerilor europene, notează Politico.

Polonia Europarlamentare 2019. Documentarul ”Nu spune nimănui”, care expune abuzurile sexuale ale preoților împotriva copiilor, abuzuri rămase fără consecințe, a șocat societatea din Polonia, unde Biserica Catolică joacă un rol important, inclusiv prin alianța ei deschisă cu partidul conservator aflat la guvernare.

Marți, filmul avea nu mai puțin de 11 milioane de vizualizări, deși fusese încărcat cu doar câteva zile în urmă.

Impactul documentarului i-a pus în încurcătură pe liderii Partidului Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare, condus de Jaroslaw Kaczynski.

PiS se bazează pe sprijinul Bisericii, iar reciproca este valabilă.

Mulți preoți din orașele mai mici sau din ruralul polonez susțin în mod deschis partidul de guvernare. Iar partidul îi susține pe ei.

”Cine ridică mâna împotriva Bisericii, ridică mâna împotriva Poloniei. Nu există Polonia fără Biserică”, spunea Kaczynski recent, într-un miting electoral.

Polonia Europarlamentare 2019: O dezbatere cu impact

După apariția documentarului, lucrurile se complică.

Opoziția nu a pierdut ocazia de a ataca. ”Cine ridică mâna împotriva copiilor polonezi, ridică mâna împotriva Poloniei”, a afirmat Grzegorz Schetyna, lider al Platformei Civice, principala formațiune de opoziție, parafrazându-l pe Kaczynski.

Schetyna și alți lideri ai Opoziției au cerut rapid investigarea abuzurilor și a Bisericii, pentru felul în care a abordat problemele.

Guvernul a fost nevoit la rândul său să promită pedepsirea abuzatorilor, dar a avut grijă să nu aibă un discurs dur la adresa clerului.

Duminică, și Kaczynski a insistat că partidul său este cel care a luptat împotriva abusurilor sexuale, dar a reluat apărarea Bisericii.

Polonia Europarlamentare 2019: Scor strâns în sondaje

Subiectul, scrie Politico, ar putea galvaniza electoratul înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai, iar vestea nu e una bună pentru PiS.

După ce a condus ani buni în sondajele de opinie, partidul aflat la guvernare a început să piardă teren.

Analiza Politico, care sintetizează mai multe sondaje de oipnie, arată că PiS este creditat în prezent cu 39% din voturi.

Partidul conservator, condus din umbră de Kaczynski, care a preferat să nu ocupe funcția de președinte sau premier, este afiliat la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

În ceafa PiS suflă alianța liberală în frunte cu Platforma Civică. Așa numita Coaliție Europeană, care conține partide afiliate în mai multe grupuri din parlamentul UE, este creditată cu 37% din voturi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ