Membrii CNA solicită Parlamentului DEMITEREA Laurei Georgescu

| 21 dec, 17:56

Opt membri ai CNA au cerut luni Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului retragerea sprijinului și revocarea din funcție a Laurei Georgescu, președintele Consiliului, transmite Agerpres.

În memorandumul înaintat conducerii Parlamentului, cei opt membri ai CNA cer demisia Laurei Georgescu pentru modul repetat în care aceasta "a înțeles să relaționeze cu radiodifuzorii, în numele Consiliului, dar fără acordul acestuia", aceasta fiind o problemă cu care instituția se confruntă de mai mult timp.

Președintele CNA a transmis adrese sau recomandări fără ca acestea să parcurgă etapele instituționale legale, ele nefiind adoptate de Consiliu, conform legii. În calitatea sa de președinte, a refuzat în repetate rânduri sau a întârziat să ducă la îndeplinire decizii ale Consiliului adoptate legal în ședințe publice având avizul direcțiilor de specialitate. Începând din 2014, Laura Georgescu a angajat instituția în dispute publice prin folosirea unui limbaj inacceptabil pentru un conducător de instituție onorabilă. Comportamentul, limbajul, gesturile publice ale Laurei Georgescu atât la nivelul angajaților, cât și în spațiul public au adus grave prejudicii de imagine CNA. Demersul nostru se face ecoul stării extrem de tensionate din instituție prin presiuni permanente exercitate de Laura Georgescu asupra angajaților prin instalarea unui climat de teamă și suspiciune", se arată în memorandumul semnat de Radu Călin Cristea, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Gabriel Tufeanu.

Potrivit vicepreședintelui Camerei Deputaților Ludovic Orban, Birourile permanente au decis să îi cheme la o întâlnire pe cei opt membri ai CNA pentru găsirea unei soluții.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ