Merită Gică Popescu a doua şansă?

Ziua de 5 martie trebuia să fie una extrem de frumoasă pentru Gică Popescu. Fostul mare fundaş avea cele mai mari şanse să ocupe scaunul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Nouă funcţie ar fi însemnat totodată, începutul unui nou capitol pentru Gheorghe Popescu, după o carieră de fotbalist întinsă pe parcursul a aproape două decenii. O carieră fabuloasă, care l-a prins pe Popescu jucând în tricoul unor echipe precum Tottenham, PSV Eindhoven, Galatasaray, dar mai ales F.C Barcelona, echipa pentru care i-a fost de altfel şi căpitan. În tot acest timp, Gică Popescu a reprezentat România la cel mai înalt nivel, fiind prezent cu echipa naţională de fotbal la trei turnee finale de Campionat Mondial (1990,1994 şi 1998), respectiv două turnee ale Campionatelor Europene (1996, 2000).

Dar ziua de 5 martie avea să-i rezerve alt destin lui Gică Popescu. Internaţionalul român a fost condamnat, la 3 ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare pentru implicarea sa în “Dosarul Transferurilor”, acolo unde alte şapte persoane au primit sentinţe cu executare.

Fiind vorba de o personalitate atât de importantă pentru sportul românesc, condamnarea lui Gică Popescu a stârnit un val de reacţii amestecate în societate. Fostul internaţional se bucură de un puternic sprijin atât din partea oamenilor de rând, cât şi din partea personalităţilor din lumea sportului. Nu în ultimul rând, o parte a liderilor politici şi-au manifestat susţinerea, în special din punct de vedere uman, pentru fostul mare internaţional.

Valul de simpatie şi suportul necondiţionat primit de Gică Popescu, a născut inevitabil întrebarea dacă nu cumva Popescu ar merita sau nu să fie graţiat. Discuţiile au fost ca deobicei politizate, faptele şi argumentele obiective fiind înceţoşate de partizanatul politic.

În primul vorbim de o graţiere individuală, aducerea în discuţie a mai vechii legi a amnistiei şi graţierii fiind absolut ridicolă.

În al doilea rând, graţierea individuală pentru fostul căpitan al Naţionalei României, Gigă Popescu nu ar fi ştergerea cu buretele a faptelor săvârşite de acesta, ci pur și simplu un act de clemenţă, măsură pe care Preşedintele României, pe care acesta o poate acorda prin Decret. Un act de clemenţă care merită măcar să fie luat în considerare, în condiţiile în care vorbim de un simbol al României, a cărui ţinută a fost mereu la cel mai înalt nivel.

În al treilea rând, vorbim de un om care deja a plătit pentru greşeala sa, Popescu achitându-şi bună parte din suma considerată a fi prejudiciu încă din anul 2006. Mai mult, în condiţiile în care procurorii au cerut mereu pedepse doar cu suspendare, este extrem de greu de înţeles de ce Gică Popescu a primit o sentinţă cu executare.

Cu siguranță petiţiile on-line şi strângerile de semnături pentru graţierea sa vor continua, la fel cum şi discursurile înflăcărate pro şi contra se vor păstra şi în viitor. Ce ştim cu siguranţă este că în loc să privească din tribune meciul României cu Argentina, Gică Popescu a privit îngândurat, după gratii.