DECIZIA luată de Merkel la o zi după ce armata turcă a doborât un avion rusesc

Soluțiile politice ar trebui să se afle pe masa negocierilor în cazul în care situația din Siria ar urma să se amelioreze, a declarat cancelarul german Angela Merkel, la o zi după ce armata turcă a doborât un avion rusesc, relatează DPA.
'Este evident că singura soluție viabilă în acest caz poate fi doar una politică', a declarat responsabilul german în fața Bundestagului. 'Nu există nicio altă cale care să ofere o soluție de lungă durată', a afirmat Angela Merkel.
'După doborârea avionului, situația s-a înrăutățit. Acum trebuie să facem totul pentru a preveni o escaladare' a situației, a apreciat cancelarul german, care și-a exprimat speranța că evenimentele recente nu vor anula progresele făcute până în prezent în cadrul negocierilor de pace.
Ştirile orei


ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
