Mesaj dur al vicepremierului Italiei la adresa UE. Ce i-a cerut Dragnea

| 24 oct, 09:03

Matteo Salvini, care se află zilele acestea la București, a declarat că ţara sa îşi doreşte o schimbare a regulilor de guvernare la nivelul UE. România va prelua Preşedinţia Consiliului UE în primul semestru din 2019.

„Nu intenţionăm să ieşim nici din Zona Euro, nici din Uniunea Europeană. Avem intenţia să schimbăm regulile de guvernare de la Bruxelles. Aşa cum vorbeam şi cu colegii mei români, acestea creează daune în România şi Italia. Vreau o Europă care face puţine lucruri, dar bune, nu una care se ocupă de tot, dar nu face nimic”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Matteo Salvini, ministru de Interne.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, i-a cerut marţi vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri al Italiei, Matteo Salvini, ministru de Interne, protejarea comunităţii româneşti din Peninsulă.

Dragnea l-a primit marţi pe Salvini, care efectuează o vizită la Bucureşti, principalele teme abordate fiind cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic consolidat dintre cele două ţări, colaborarea în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru din 2019 şi situaţia comunităţilor de români, respectiv italieni, pe teritoriul celor două state, a informat printr-un comunicat de presă Camera Deputaţilor.

Potrivit sursei citate, Liviu Dragnea a cerut Guvernului italian să sprijine comunitatea românească, care numără 1,2 milioane de persoane, arătând că aceasta are un rol important şi contribuie, în mod activ, la dezvoltarea economică a acestui stat.

Salvini a agreat propunerea, oferindu-şi întregul suport pentru familiile de români care sunt integrate şi respectate în societatea italiană, se arată în comunicat.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ