Mesajul lui Klaus Iohannis înainte de Marșul de la Paris
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj înaintea participării la „Marșul solidarității” organizat mâine la Paris în memoria victimelor recentelor atentate din capitala Franței.
„Așa cum am anunțat, voi participa la marşul de solidaritate organizat duminică la Paris după atacul care a vizat revista "Charlie Hebdo". Invitația a fost lansată de președintele francez François Hollande.
În fața atacurilor barbare care au avut loc în Franța, Europa și întreaga lume liberă își arată unitatea și solidaritatea. Gândurile și inimile noastre au fost alături de cetățenii francezi de la începutul acestor atacuri. Prezența alături de ceilalți șefi de stat și de guvern la Paris va da un semnal ferm al dorinței de implicare a României în lupta împotriva terorismului și a extremismului de orice fel.
Prin participarea la acest marș împotriva urii și a violenței condamnăm nu doar atacurile asupra redacției săptămânalului "Charlie Hebdo", ci și antisemitismul care a condus ieri la alte crime într-un magazin evreiesc din Paris", se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul președinției.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa duminică, 11 ianuarie a.c., la „Marșul solidarității” organizat la Paris în memoria victimelor recentelor atentate din capitala Franței. se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul președinției.