Metrorex nu are personal pentru a pune în funcţiune staţia de metrou Tudor Arghezi, susţin sindicaliştii USLM
Metrorex nu are personal pentru a pune în funcţiune staţia de metrou Tudor Arghezi, este de părere Marian Artimon, secretarul general al USLM.
"Cu ce personal dăm drumul la Tudor Arghezi, că noi ne cârpim acum să ajungem pe unde avem obligaţia. Cu ce trenuri? Din ce am înţeles noi, acolo va fi un sistem tip pendul. Să vedem ce va fi. E foarte bine că ne extindem şi să dea Dumnezeu ca în 2027 să mergem până la Aeroportul Otopeni cu trenul pe Magistrala 6", a afirmat el, joi, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că Metrorex nu are personal pentru a pune în funcţiune staţia Tudor Arghezi, unde ar fi nevoie de cel puţin 60 de persoane.
"Nu are. Nu a angajat deloc, nici măcar nu a deschis o selecţie. Cum să te duci cu personal pe care-l angajezi mâine să facă serviciul undeva unde nici nu ştie să ajungă la uşa care trebuie să ajungă. Sunt necesare cel puţin 60 de persoane. Va trebui să îi ia din alte staţii să îi ducă acolo", a subliniat acesta.
De asemenea, Metrorex ar mai avea nevoie de încă aproape 1.200 de oameni pentru a deservi cele 13 staţii de pe Magistrala 6.
Sindicaliştii de la metrou au făcut joi un apel la factorii decidenţi să aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex, care să fie ''îndestulător'', astfel încât să permită efectuarea de angajări, în condiţiile în care există un deficit de personal de 20%, dar şi încheierea unui nou contract colectiv de muncă pentru 2023 şi 2024, care să prevadă creşteri salariale, în caz contrar existând riscul declanşării unei greve.
Secretarul general al USLM, Marian Artimon, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Metrorex se confruntă în prezent cu lipsa de personal şi lipsa finanţării. Potrivit acestuia, Metrorex ar avea nevoie de aproape 6.500 de salariaţi, însă sunt doar 5.100.
Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, a declarat, în urmă cu două zile, că în cel mult o lună - două se va pune în circulaţie cu călători staţia Tudor Arghezi.
"Referitor la staţia Tudor Arghezi, am realizat probele, testele, a fost semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor cu obiecţiuni, în sensul că încă nu a fost finalizat sistemul de automatizare al traficului, dar în paralel, Primăria Sectorului 4, cu care am avut această lucrare în asociere face demersuri astfel încât investiţia să fie transferată de la Primăria Sectorului 4 în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv la Metrorex, după care va fi pusă în funcţiune şi această staţie cu interstaţie 1,6 km. Personal cred că în cel mult o lună sau două vom putea să preluăm investiţia şi să punem în circulaţie cu călători", a susţinut Miclăuş, marţi, la conferinţa de semnare a contractului "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni) - proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo - Aeroport Otopeni", cu Asocierea Gulermak AÄir Sanayi Inşaat Ve Taahhut A.S.- Somet SA.
Lucrările la staţia de metrou Tudor Arghezi de pe magistrala 2 au fost finalizate, urmând să înceapă procedurile de recepţie, astfel încât bucureştenii să o poată folosi, a anunţat, pe 12 decembrie 2022, primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.
"Această staţie este realizată (...) integral din bani europeni, obţinuţi prin programul POIM, tot aşa cum, prin PNRR, Sectorul 4 deja a accesat în cadrul Valului Renovării 106 milioane de euro. (...) Am realizat o premieră în administraţie şi anume aceea în care un UAT s-a asociat cu Metrorex, cu Ministerul Transporturilor şi împreună (...) într-un timp mai scurt decât cel contractual am reuşit să finalizăm acest obiectiv de investiţii. (...) Încep procedurile de recepţie şi, în cel mai scurt timp, oamenii vor folosi acest mijloc de transport, coroborat cu finalizarea lucrării pe care am demarat-o tot aici - parcarea, park&ride-ul de vizavi, pe care în prima jumătate a anului 2023 îl vom finaliza", a declarat Băluţă.
El a estimat că, într-o primă fază, 10.000 - 12.000 de persoane vor tranzita această staţie.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x