MFE: Şapte experţi BEI contractaţi cu 7,5 milioane de euro pentru consultanță
Ministerul Fondurilor Europene a încheiat un acord cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru contractarea a şapte experţi BEI în scopul îmbunătăţirii implementării proiectelor din sectoarele transport şi mediu, finanţate din fonduri europene.
Valoarea acordului semnat este de 7,5 milioane de euro, sumă care acoperă plata experţilor pe o perioadă de doi ani, dar şi achitarea unor servicii contractate de BEI de la terţi, se arată într-un comunicat transmis de MFE. Acordul este finanţat din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică.
Experţii BEI vor oferi consultanţă Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Mediu, dar şi MFE.
Ei vor avea calitatea de consultanţi independenţi şi vor oferi sprijin în toate etapele implementării proiectelor din sectoarele menţionate: de la lansarea ofertelor până la exploatarea facilităţilor acestora.
Acordul a fost semnat, marţi, de vicepreşedintele BEI, Mihai Tănăsescu, de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, de ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, respectiv de reprezentantul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, secretarul de stat Alexandru Năstase.