MFP: Plafonul de garantare de 1,69 miliarde lei pentru 'Prima casă' 2016 a fost alocat în întregime

| 24 feb, 11:48

Ministerul Finanţelor Publice anunţă că plafonul total de garantare de 1.690.330.155 de lei, aferent programului "Prima casă'', pentru anul 2016, a fost alocat în întregime, iar băncile comerciale au pusă la dispoziţie întreaga sumă.

Potrivit unui comunicat al MFP,  finanţatorii participanţi la program acordă credite ''Prima casă", în baza alocării sumei de 200 de milioane de lei provenite din rambursări de rate de capital efectuate până la data de 31.12.2015, din diferenţele rămase neutilizate din sumele alocate anul trecut, în valoare totală de 172,58 milioane de lei şi din plafonul reutilizat în condiţiile legii, disponibil până la data de 31.12.2016, de 17,75 milioane de lei, precum şi din plafonul suplimentar de 1,3 miliarde de lei acordat prin HG nr. 1016/30.12.2015. 

Odată cu alocarea acestui plafon, practic, au fost puse la dispoziţia băncilor toate plafoanele disponibile pentru acest an, conform prevederilor legale în vigoare. 

Pentru finanţatorii care au transmis solicitări de alocare a plafonului de 1,3 miliarde de lei pentru anul 2016, respectiv Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, suma a fost repartizată prin efectuarea de alocări pro rata în cadrul acestuia, în funcţie de solicitările transmise de bănci. 

În cursul anului, conform prevederilor art. 3 alin. (29) din Anexa nr. 1 la HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare, FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puţin trimestrial modul de utilizare de către finanţatori a plafoanelor alocate şi să efectueze realocări între finanţatori în funcţie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul prealabil al Ministerului Finanţelor Publice. A

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ