Micţiunea de cenzură a PDL – politica împotriva vântului schimbării

Avem un partid, PDL, auto-intitulat, în vremurile sale de apogeu politic, nici mai mult, nici mai puţin decât „Partidul Primarilor”. Mai avem o lege a descentralizării, care printre multele ei prevederi o să ofere mai multă putere de decizie liderilor locali (din PDL – puţini la număr, e drept, şi de aiurea). Pentru că PDL este, astăzi, în opoziţie, ce şi-au zis Blaga & Co.? Depunem moţiune de cenzură, să le arătăm noi useliştilor cine suntem şi de ce putem fi în stare!

Ceva nu se leagă în acest măreţ plan al opoziţiei portocalii. Mai precis, lipsa de potenţă politică a PDL în a strânge semnăturile necesare depunerii unei moţiuni de cenzură. Şi-atunci ce s-au gândit mai-marii pedelişti? Cooptează şi UDMR în asaltul de noiembrie asupra USL, pentru a da o lovitură politică şi de imagine pe subiectul descentralizării. PDL a plecat la vânătoare de nemulţumiţi la adresa guvernului, dar nu prea a avut sorţi de izbândă. Negocierile cu UDMR au fost scurte, pe principiul „Bună ziua, de la PDL suntem. Semnaţi moţiunea?”. Iar răspunsul venit dinspre reprezentanţii Uniunii a fost unul cât se poate de sec şi de tranşant: „Nem!”.

Dată fiind actuala configuraţie a Parlamentului, este deosebit de dificil, dacă nu chiar imposibil, să depui o moţiune de cenzură împotriva USL. PDL pur şi simplu nu are suficienţi oameni pentru a întreprinde un astfel de demers. Neavând gloanţe, pedeliştilor le-a venit în gând să iasă la vânătoare de UDMR. Singura problemă este că celor din UDMR le cam convine legea descentralizării. Oamenii au primarii lor, în Harghita şi Covasna, și mai multă putere de decizie pe chestiuni ce ţineau până acum de ministerele aflate la centru.

Precipitarea cu care PDL anunţă moţiunile de cenzură este dovada supremă a amatorismului şi lipsei de direcţie politică din interiorul opoziţiei portocalii. Nu este nimic mai penibil să anunţi cu surle şi trâmbiţe o moţiune pe care, după un duş rece, să îţi dai seama că nu o poţi duce până la capăt. A mai încercat un gest de forţă similar şi MRU, care spunea prin septembrie că Forţa Civică va începe demersurile unei moţiuni de cenzură. După ce s-a scotocit prin buzunare de parlamentari, ilustrul secundar în funcţia de premier şi-a dat seama că are doar mărunţiş, aşa că a tăcut mâlc, lăsându-se de „demersuri”.

Revenind însă la jocul făcut de PDL, moţiunea anunţată săptămâna aceasta este doar bomboana de pe coliva acţiunilor politice întreprinse de acest partid în ultima perioadă. Săptămâna trecută pedeliştii au mai depus o moţiune simplă pe buget, în contextul în care bugetul nici măcar nu a fost trimis de către Guvern spre Parlament. Dacă am include plimbatul cercului pe marginea politicii de către PDL într-o categorie de „folclor contemporan”, această categorie nu poate fi alta decât „Noaptea Minţii”!

Coroborând toate aceste demersuri isterice, atacuri doar de dragul de a ataca, nu pot să nu observ că PDL nu are suflu. Liderii partidului gâfâie în toate ieşirile lor publice. Nimeni – presă, cetăţeni, adversari politici, ei între ei! - nu îi bagă în seamă. Tot ceea ce au reuşit pedeliştii în ultimele luni este să ofere publicului mostre autentice de politică dusă împotriva vântului schimbării. Descentralizarea, exemplul cel mai recent, era poate una din şansele ca PDL să revină în percepţia publicului ca „partid al primarilor”. Ei, în schimb, ce-au făcut? Au ameninţat cu o jalnică micţiune (cu tot respectul, nu o pot denumi „moţiune”) de cenzură. Iar în politică, la fel ca în viaţa reală, legile fizicii demonstrează constant că, atunci când micţionezi împotriva vântului, tot tu vei fi cel care culege stropii eşecului.