Mihai Lucan, dosar. Vlad Voiculescu, audiat la DIICOT: Domnul Bodog nu vine de nicăieri
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a mers luni, la DIICOT, pentru a da declaraţii în dosarul în care medicul Mihai Lucan este cercetat sub control judiciar pentru delapidarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. El este audiat în calitate de martor.
"A existat interesul foarte clar din partea unor oameni care se ocupă de transplat în România să nu existe reguli şi nu existat reguli, iar acele reguli puţine care existau au fost încălcate flagrant. Puteţi să vă uitaţi la cine a condus Agenţia Naţională de Transplant în ultimii ani", a afirmat Voiculescu la intrarea la DIICOT, potrivit News.ro.
Vlad Voiculescu - care la această oră se află la DIICOT - a mai spus că Florian Bodog a fost în Ministerul Sănătăţii cu mult timp înainte de a fi ministru şi chiar a făcut parte din echipa de control care a mers în inspecţie la ANT în urmă cu şapte ani.
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a vorbit, într-un mesaj postat duminică pe Facebook, despre transplanturile din România şi despre cum au fost tărăgănate procedurile şi reglementările domeniului pentru că, ”dacă nu ai reguli, nimeni nu te poate acuza de nimic”, iar în acest timp ”sute sau mii de români au murit pe lista de aşteptare” sau au trăit pentru că s-au împrumutat. ”Care este cea mai simplă metodă pentru a te asigura că poţi fura liniştit? Îţi faci singur regulile! Sau... nici nu le faci”, spunea Voiculescu.
De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii a mai acuzat că medicul Mihai Lucan avea informatori în minister, iar ”decapitarea Corpului de control” confirmă relaţiile privilegiate ale acestuia cu noua conducere politică instalată în 2017.
”Despre relaţia privilegiată a domnului Lucan cu domnul Bodog nu ştim de ieri, de astăzi. Înţeleg că ar fi şi rude, ceva naşi/fini în familie... sper să aflăm cu toţii în curând. Decapitarea Corpului de Control (exact aşa cum ameninţase domnul Lucan) nu venea decât să confirme ceea ce ştiam... că ameninţările domnului Lucan aveau ca bază relaţia privilegiată cu politicienii ce aveau să se instaleze din nou după alegeri”, afirma Vlad Voiculescu.
El mai spunea că ştia despre faptul că Lucan avea permanent informaţii clasificate din interiorul ministerului.
De asemenea, Vlad Voiculescu spunea, după reţinerea medicului Mihai Lucan, că zeci de plângeri privind decontări ilegale şi defavorizarea unor pacienţi de către Mihai Lucan au fost făcute de pacienţi, dar şi de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, afirmă fostul ministru al Sănătăţii, precizând că, după trimiterea Corpului de control la institutut, în cele şapte luni de mandat, "din fiecare plângere ieşea câte un dosar care era trimis organelor de control". Voiculescu mai spunea că medicii, colegi ai profesorului Mihai Lucan, nu au făcut dezvăluiri despre ilegalităţile comise de acesta, pentru că riscau să îşi piardă funcţiile, existând chiar o situaţie în care un medic care a pus la îndoială autoritatea lui Lucan a fost lovit, ameninţat şi i-au fost sabotate operaţiile.
Miercuri seară, în acest dosar a fost audiat la DIICOT şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. "În cursul zilei de ieri, am dat declaraţii complete, în calitate de martor, în acest dosar. Ca de fiecare dată, am răspuns favorabil demersurilor justiţiei şi voi continua să fac acelaşi lucru ori de câte ori sunt solicitat, ca ministru, dar şi ca cetăţean. Deoarece există o ancheta în curs am datoria şi responsabilitatea unui comportament discret, prudent şi rezervat. Voi sprijini pe căi instituţionale, în măsura competenţelor de care dispun, aflarea adevărului în acest caz, ca şi în celelalte dosare din Sănătate", a scris Bodog, joi, pe Facebook.