Mihai Răzvan Ungureanu: Vom lupta ca Victor Ponta să nu ajungă preşedintele României
Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat sâmbătă că, alături de democrat-liberali, vor lupta pentru ca Victor Ponta să nu ajungă preşedintele României şi să nu rămână prim-ministru.
"Prima bătălie a început deja. Astăzi este prima zi a războiului pe care îl vom câştiga. Nu este o luptă pe care o ducem împotriva unui om, nu este doar o luptă pe care o ducem împotriva lui Victor Ponta. Victor Ponta este suma tuturor defectelor şi a neputinţelor noastre. Este întruchiparea unui eşec al conştiinţelor noastre de multe ori obosite în a mai face deosebirea între bine şi rău, între minciună şi adevăr. Noi vom lupta ca Victor Ponta să nu ajungă preşedintele României şi nici să nu rămână prim-ministrul României. Viaţa politică a lui Victor Ponta se va încheia în acest an şi va rămâne în sarcina istoricilor să îl aşeze în subsolul paginilor frumoase din istoria naţiunii. Nu pe el însă îl învingem, ci toată trupa de corupţi şi de mincinoşi pe care PSD şi aliaţii săi au construit-o pentru a se lăfăii în impostură şi ticăloşie. România trebuie eliberată de toţi cei care îi seamănă lui Victor Ponta', a susţinut Mihai-Răzvan Ungureanu, la Convenţia Naţională a PDL, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
El a afirmat că îşi va pune toată puterea în slujba unui scop - 'PDL, coloană vertebrală a viitorului partid de centru-dreapta'.
'Personal, nu mă voi opri până când nu vom fi siguri de victorie. Nu există preţ pe care să refuz să îl plătesc pentru a ne asigura de victorie în alegerile prezidenţiale. Astăzi vă spun că îmi voi pune toată puterea în slujba unui scop - PDL coloană vertebrală a viitorului partid de centru-dreapta, PDL la guvernare alături de aliaţii săi', a subliniat M.R. Ungureanu.
Citeşte şi: Forţa Civică a decis fuziunea prin absorbţie cu PDL
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, le-a urat bun-venit membrilor Forţei Civice în rândul democrat-liberalilor.
'Fiţi bine-veniţi în PDL care să ştiţi că are mare grijă mai ales de cei care vin în rândurile lui. Noi nu i-am trata niciodată diferit pe cei mai noi sau mai vechi. Vă veţi simţi foarte bine în acest partid.(...) Împreună suntem şi mai puternici şi vom merge şi mai departe şi mai uniţi şi mai puternici către noua mare construcţie de centru-dreapta', a spus Vasile Blaga.