Mihai Sturzu: A sprijini cultura nu înseamnă să pui o taxă privată în plus pe cultură
Deputatul social-democrat Mihai Sturzu va depune la Parlament, miercuri, un proiect de lege pentru abrogarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment.
"A sprijini cultura nu înseamnă să pui o taxă privată în plus pe cultură. Cultura o sprijină cei care consumă cultură — cititorii, oamenii care merg la spectacole, oamenii care cumpără muzică și eram ultima țară care mai avea această parafață, să-i spunem, prin care, cumva, făcând cultura mai scumpă spuneam că o încurajăm", a declarat marți Sturzu, într-o conferință de presă dedicată intrării în procedură parlamentară a proiectului de lege menționat.
El a spus că, în prezent, inițiativa sa legislativă este semnată de 53 — 54 de deputați și senatori.
"Mâine, la Parlament, voi mai încerca o rundă de semnături din cât mai multe zone politice, astfel încât să ne asigurăm că acest proiect va trece într-un timp rezonabil și cultura va scăpa de o taxă în plus, pentru că eu cred că atunci când vorbim despre cărți nu vorbim de țigări sau alcool care au timbru astăzi", a explicat deputatul.
În opinia sa, "această Lege a timbrului cultural nu mai este aplicabilă din motive pur tehnice". "Acest timbru nu se mai poate aplica astăzi, pentru că putem face un exercițiu și, de când suntem aici, în această conferință de presă, probabil că am putut să descărcăm câteva cărți, câteva piese muzicale, să cumpărăm niște bilete la film sau la teatru. Niciunul nu ar fi avut timbru cultural", a arătat Sturzu.
El a susținut însă că se așteaptă ca inițiativa legislativă să fie contestată "la televizor". "Mă aștept ca, de mâine, actori celebri ai patriei să mă atace la televizor, reprezentanți ai culturii cu valoare de necontestat să își dea ochii peste cap privind răul suprem pe care am îndrăznit să-l fac, dar trebuie să spunem că, dacă avem o șansă să trăim într-o Românie așa cum ne-am dorit, este să facem lucrurile corect, fără să ținem seamă de partidul sau uniunea pe care le reprezentăm sau cine știe ce alte interese și dacă avem grijă unii de alții eu cred că lucrurile vor sta mult mai bine", a mai spus deputatul PSD.
Prezenți la conferința de presă, directorul executiv al Asociației Editorilor din România, Mihai Mitrică, scriitorul Gabriel Liiceanu — director al Editurii Humanitas și compozitorul Mihai Mărgineanu au salutat inițiativa lui Mihai Sturzu, caracterizând-o "un gest de normalitate".
Reiterând argumentele împotriva Legii nr. 35/1994, Liiceanu a afirmat că aceasta este neconstituțională și a anunțat că va acționa în justiție dacă lucrurile nu vor avea cursul dorit.
"În ce mă privește, am să împing lucrurile în contestarea acestei legi până la capăt. Care e acest capăt? Capătul e cel care a început acum. Nu vă spun ce admirație am pentru gestul domnului deputat Sturzu și al colegilor dânsului care au înțeles că din clipa în care în 1996 există o lege a drepturilor de autor, această lege cu timbrul cultural nu mai are nicio justificare. Pentru că orice artist este plătit în raport cu vandabilitatea lui și cu drepturile lui de autor. (...) Vă spuneam că lucrul care a început în Parlament ca o reacție extrem de frumoasă a corpului legislativ de a-și produce reactivitatea de normalitate la lucrurile aberante e minunat. Cred că e prima oară când un grup din Parlament merge mână în mână cu un interes public și cu o societate civilă care e dispusă să se bată pentru drepturile ei. Pașii vor fi de tip justiție, dacă va fi nevoie, și în final, căci bătaia dusă până la capăt înseamnă că, dacă dânșii nu vor reuși nimic cu inițiativa pe care o au de abrogare a timbrului cultural, vom merge până la instanțe europene", a mai spus Gabriel Liiceanu.