Mihai Sturzu: Referendumul propus de Băsescu ar ajuta lansarea Mișcării Populare ca partid

| 14 iun, 2013

Deputatul PSD Mihai Sturzu consideră că referendumul propus de preşedintele Traian Băsescu reprezintă doar "un instrument" de lansare a Mişcării Populare ca partid politic.

"Încă un referendum acum mie mi se pare, la mica analiză personală, că este de fapt instrumentul cu care preşedintele Băsescu vrea să lanseze Mişcarea Populară ca partid politic", este de părere Sturzu.

Deputatul PSD se arată convins, în acelaşi timp, că, dacă acest referendum va avea loc, românii se vor pronunţa din nou în favoarea unui parlament unicameral, cu maximum 300 de membri, la fel ca în 2009.

"Eu sunt convins că oamenii vor spune: prieteni, vrem 300 de parlamentari şi parlament unicameral. Eu sunt convins că aşa se va întâmpla. Acum, perfect juridic, pe litera legii, aşa cum trebuie să funcţioneze statul, un referendum este un instrument foarte necesar. trebuie să ştim ce spun oamenii şi cum vor ca ţara să fie condusă. Însă nu este imperativ", a spus Sturzu.

Mihai Sturzu a afirmat, însă, că parlamentul unicameral este specific doar ţărilor în care există o dictatură.

"Este un instrument necesar, pe care evident că politicienii sunt datori să şi-l asume, să-l analizeze şi eu vă spun de acum că analiza USL este următoarea: da, ne dorim un parlament mai suplu; da, noi am fost cei care au susţinut legea cu un parlament cu 300 de parlamentari când PDL era la putere, a fost iniţiativă legislativă semnată de Victor Ponta şi Crin Antonescu şi nu au trecut-o prin Parlament. Însă ceea ce personal mi se pare periculos este un parlament dintr-o singură Cameră. Ne uităm în istorie, şi nu numai în istoria noastră: doar dictaturile au parlamente unicamerale. Este foarte periculos să pui puterea legislativă în mâna unui singur om care poate deveni preşedintele acelei Camere a Parlamentului", a declarat Sturzu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ