Mihai Tudose critică guvernul PNL: "Au manelizat economia. Soluţiile lor au generat alte probleme mai mari"
Europarlamentarul Mihai Tudose a publicat o nouă serie de critici la adresa guvernului PNL, afirmând că sistemul educaţional a devenit haotic, economia a fost manelizată, iar soluţiile oferite de actualii guvernanţi au generat probleme mai mari.
Fostul premier Mihai Tudose a amintit că nu a fost găsită nicio cale de a rezolva accesul la internet în toată ţara, nu există un plan pentru achiziţia de tablete pentru elevi şi decizia de a ţine închise bisericile, potrivit unei postări publicate pe Facebook.
"Semaforul cu cinci culori.. toate galbene! De la viața în peșteri și până în cruda realitate contemporană, Șeful de trib pe atunci și Puterea de azi aveau niscaiva responsabilități.... Printre ele, la loc de cinste, era și să coordoneze activitățile tribului atunci sau ale Statului acum. Să găsească soluții la probleme! Ce avem noi acum? Un guvern PNL care la orice problemă ce apare, găsește cel puțin două soluții. Care se bat cap în cap și devin la rândul lor probleme mai mari decât problema inițială!!! De la închisul spitalelor pentru a rezolva o problemă de sănătate (!!!) până la penibila și sinistra bâlbâială cu educația.... Trecând prin manelizarea economiei unde au ,,cântat” instrumental 5 luni și de abia acum, în august, au încropit și un text de ordonanță care și el mai mult încurcă decât lămurește.. Trecând prin reglementări în care închideau bisericile, dar reglementau foarte serios ,,păcănelele”... Trecând prin cheltuieli exorbitante cu măști vândute statului de către stat cu prețuri de sute de ori mai mari (dar nu sunt bani de pensii și de alocații)... Trecând prin.... toate aberațiile posibile... căci ,,cine închide bisericile deschide iadul”.... L-au cam deschis... De luni de zile tot ,,rezolvă” guvernul pnl (intenționat cu litere mici) sistemul educațional... Evident că ,,soluțiile” lor au generat alte probleme mai mari. Nu au găsit nicio cale de a rezolva accesul la internet în toooate colțurile țării, nu există un plan integrat pentru achiziția de tablete (care cam trebuiau sa fie deja luate și să înceapă distribuirea lor), ca să nu mai vorbim de faptul că nici profesorii nu stau foarte strălucit în acest sens... Dar au reușit să ,,greșească” și la propunerea-semafor cu cele trei culori care dirijau elevii către școală.. aruncând, cu această ocazie, pisica ( sau ce a mai rămas din ea) în curtea autorităților locale... Primarul Brăilei a răbufnit ieri, spunând că hățișul legislativ este practic imposibil de aplicat. Replica, de la cel mai înalt nivel, a venit prompt: primarul de aceea e primar, ca să se descurce! Și să aplice ceea ce spunem noi, cei de sus. E drept că încă nu prea am spus tot, dar ministerul sănătății ,,o să” facă normele. Iar ministerul educației ,,o să” facă programa școlară. Clar, nu-i așa.....?!!! Aplicați, dragi primari, regula semaforului cu cinci culori, toate în nuanțe de galben-pnl... Pe vremurile invocate la începutul textului, șefii care-și puneau tribul în asemenea situații ajungeau în oala cu supă.. Azi nu mai avem ,,oala cu supă”... Avem urne de vot... unele dintre ele din ,,Pepsiglas”!!!", menţionează Mihai Tudose în postare.