Mihăiţă Calimente a demisionat din PNL şi a trecut la ALDE
Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a demisionat din partid şi s-a înscris în ALDE, acuzând "atmosfera băsistă" din interiorul PNL.
"Am trecut de la PNL la ALDE pentru că atmosfera devenise foarte complicată la PNL, în sensul în care tot ce se întâmpla acolo era un băsism fără Băsescu şi eu timp de zece ani am combătut teoriile politice ale dl Băsescu şi ale colegilor domniei sale şi dintr-o dată m-am trezit că trebuie să le susţin şi, mai mult decât atât, că am şi şef un domn băsist celebru - pe dl Falcă", a declarat Calimente, marţi, pentru AGERPRES.
El a precizat că a demisionat din PNL de câteva zile.
Calimente a explicat că "atmosfera băsistă" din PNL este legată de faptul că liberalii susţin teoriile avansate de fostul preşedinte.
"Păi, nu susţinem noi toate teoriile dl Băsescu cu statul de drept, cu nimeni nu are voie să comenteze, nimeni nu are voie să spună nimic, trebuie să luăm toate lucrurile aşa cum sunt livrate de instituţii. Eu înţeleg şi eu vreau să respect statul de drept şi întotdeauna am fost un susţinător al statului de drept, dar statul de drept trebuie să fie stat de drept şi nu de drepţi", a afirmat fostul liberal.