Ministerul Economiei: Industria redevine motorul creșterii economice a României
Industria a redevenit motorul creșterii economice în trimestrul întâi al acestui an, în contextul în care producția industrială a crescut cu 7,3%, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis, miercuri, AGERPRES.
"Meritul principal pentru plusul producției industriale (7,3%) revine industriei prelucrătoare, majoritar privată și orientată spre export. Această industrie a primit mai multe comenzi noi și a creat cele mai multe dintre cele peste 29.000 locuri de muncă nou apărute și bine plătite, în primul trimestru al anului. Numărul angajaților a sporit în mai multe ramuri industriale, în pofida temerilor că majorarea salariului minim, de la 1 februarie 2017, ar descuraja angajatorii", potrivit comunicatului.
În trimestrul întâi din 2017, producția industrială a crescut cu 7,3%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Este cea mai mare creștere pentru această perioadă, în ultimii trei ani. Este o creștere de aproape patru ori mai rapidă decât media de 2% înregistrată în UE. Astfel, România se află pe locul patru în UE la creșterea trimestrială, după Estonia, Grecia și Letonia.
"Meritul creșterii îl are, în principal, industria prelucrătoare. Aceasta a progresat cu 7,9%, fiind o industrie predominant privată, competitivă și orientată către export. Majoritatea ramurilor industriei prelucrătoare înregistrează plusuri: fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (+9,7%), industria metalurgică (+7,3%), industria produselor textile (+6,6%), industria altor mijloace de transport (+6,4%)", mai spun reprezentanții ministerului.
Potențialul ridicat de creștere al producției industriale îl probează aceeași industrie prelucrătoare, care a primit cu 12,7% mai multe comenzi noi. Cereri mai mari s-au înregistrat la bunuri de folosință îndelungată (+20,4%) și la bunuri intermediare (+18%). Pe sectoare, cele mai mari creșteri sunt în metalurgie (+45,1%), fabricarea altor mijloace de transport (+30,4%) și a autovehiculelor de transport rutier (+19,4%).
Comenzile noi pentru export au progresat cu 12,9%. Creșteri semnificative sunt în: metalurgie (+39,7%), fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (+29,3%), a echipamentelor electrice (+18,3%), a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (+15,5%), bunuri de folosință îndelungată (+24,2%).
Productivitatea muncii în industrie a avansat cu 5,7 procente. Cele mai mari creșteri: fabricarea echipamentelor electrice (+15,5%), a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (+15,3%), industria altor mijloace de transport (+8,9%), fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (+8%).
Industria a generat peste 29.000 de noi locuri de muncă bine plătite, echivalente cu o creștere de 2,2 %. Cele mai multe dintre noile posturi provin tot din industria prelucrătoare, care a angajat oameni mai ales pentru fabricarea de: calculatoare și produse electronice și optice (9,0%); hârtie și produse din hârtie (8,9%); echipamente electrice (8,8%); produse din cauciuc și mase plastice (7,8%); autovehicule de transport rutier, remorci și semiremorci (6,6%); băuturi (5,2%); produse textile (4,9%).