BAC 2013:Ministerul Educaţiei: 112 candidaţi, eliminaţi de la proba obligatorie a profilului
Un număr de 160.499 de absolvenţi de clasa a XII-a au participat miercuri la proba obligatorie a profilului din cadrul bacalaureatului, dintre aceştia 112 au fost eliminaţi pentru că au copiat sau deţineau asupra lor instrumente ori materiale ajutătoare nepermise.
În 30 de centre de examinare s-au utilizat subiectele de rezervă, întrucât elevii au întârziat la examen din motive obiective, independente de voinţa lor, potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educaţiei Naţionale a postat subiectele şi baremele de corectare pentru această probă la ora 15:00 pe site-ul www.subiecte2013.edu.ro.
Totodată, MEN precizează că subiectele la proba obligatorie a profilului au fost transmise în cele 583 de centre de examinare în condiţii de maximă securitate şi că nu a existat nici un fel de breşă în procesul de transmitere a subiectelor din bazele de date gestionate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Subiectele au fost aduse la cunoştinţa elevilor la ora 9:00, ora începerii examenului, conform procedurilor stabilite de MEN.
Examenele bacalaureatului se încheie vineri, 5 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării, la care sunt aşteptaţi să participe 165.373 de candidaţi.