Ministerul Educaţiei are cunoştinţă de şapte cazuri de mită dată la examenul de Bacalaureat
Scandalul şpăgii de la BAC este departe de a se fi terminat. În derulare se află mai multe anchete pe măsură ce ies la iveală fraude comise de profesori şi elevi la examenul de Bacalaureat. Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, a vorbit luni, la România TV despre cazurile cunoscute până acum şi despre modul în care evoluează acestea.
Până în prezent, Ministerul Educaţiei are cunoştinţă de şapte cazuri de mită dată la examenul de Bacalaureat. Din cele şapte cazuri de mită, două au fost descoperite la liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală şi sunt anchetate, în prezent, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, al treilea caz a fost semnalat la Alba Iulia, altul la Sibiu, unde DNA a anchetat un profesor şi s-au cerut două lucrări bănuite că ar fi fost fraudate, trei cazuri la Constanţa şi, în plus, cel din Mehedinţi.
Referindu-se la suspiciunile de fraudă de la bacalaureat, Pricopie a mai precizat că sunt şase cazuri în care au intervenit poliţia sau procuratura, între care patru au fost semnalate de inspectoratele şcolare: cazul de la Liceul "Dimitrie Gusti" din Capitală şi cele trei cazuri de la Constanţa, la care se adaugă cele de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală şi cel de la Sibiu.
Ministrul Pricopie a mai precizat că au fost organizate 583 de centre de examen de Bacalaureat. De asemenea, situaţia din Mehedinţi a fost investigată chiar de Ministerul Educaţiei, a mai spus ministrul.
Pricopie a precizat şi faptul că Ministerul a avut informaţii că se strâng bani în diferite licee cu ocazia examenului de Bacalaureat, dar "Ministerul nu a reuşit să afle dacă aceşti bani erau destinaţi festivităţilor de sfârşit de an sau pentru altceva. Parchetul nu ne-a dat niciun caz. Aveam suspiciuni că există unele cazuri la unele licee. Ceea ce am primit de la SRI nu au fost toate nişte informaţii exacte, unele dintre acestea nu s-au confirmat", a mai precizat ministrul.
În ceea ce priveşte cazul Mehedinţi, acesta a fost descoperit de procurorii şi poliţiştii locali. În caz au fost implicate patru persoane, între care trei făceau parte din aceeaşi familie, fiind vorba despre un profesor, fiica şi soţia acestuia şi un alt profesor prieten care avea colaborări al mai mjulte licee de unde a luat mită. În total, au primit 15.000 de lei şi 2.500 de euro, aceste sume fiind confiscate de autorităţile judiciare, fiind găsite împachetate în mai multe pachete la profesorul Armănaş. Bărbatul avea nevoie de bani pentru că voia să îşi repare casa în care locuieşte.
Ministrul a precizat că, în total, sunt 15 cazuri de potenţială fraudă şi, totodată, că au fost 318 candidaţi eliminaţi din examen pe parcursul susţinerii celor patru probe scrise, ei încercând să copieze sau având asupra lor diverse materiale interzise. Numărul elevilor eliminaţi din examen este comparabil cu cele din anii anteriori, a mai menţionat ministrul. Pricopie a mai spus că banii puţini cu care sunt plătiţi profesorii la ora actuală nu sunt un motiv pentru a lua mită, deoarece "banii sunt aceiaşi pentru toţi cei 20.000 de profesori care lucrează în sistemul public de învăţământ.