Ministerul Energiei: Trei mineri sunt dați dispăruți în urma unei surpări de galerie la Mina Lupeni

| 05 oct, 16:32

Echipele de salvatori au coborât în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, acolo unde joi după-amiază trei mineri au fost surprinși de o surpare care s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

"Echipele de salvatori au coborât în subteran. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a deplasat la fața locului o autospecială de terapie intensivă și una pentru transport victime multiple", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit liderului sindical Darius Câmpean de la Sindicatul "Muntele", acțiunile de salvare pot dura câteva ore, în funcție de ceea ce vor găsi echipele de salvatori în subteran.

Conform primelor informații, surparea s-ar fi produs pe o galerie din subteran și ar avea o lungime de circa 10 metri.

"Surparea a avut loc în Panoul 7C, sectorul 2. Au fost prinși trei mineri care lucrau la mutarea unui abataj. Echipele de salvatori mineri desfășoară activitățile necesare pentru salvarea victimelor", a declarat Darius Câmpean.

În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteran după ce abatajul s-a surpat, iar cărbunele căzut din tavan a blocat căile de acces.

Surparea s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara anchetează incidentul de la Mina Lupeni, însă nu se știe, deocamdată, care au fost cauzele care au dus la producerea surpării.

"Abatajul acela are o intrare și o ieșire. Nu se știe ce a cedat acolo. Probabil sunt stâlpii de susținere", a apreciat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate.

Pentru moment, evenimentul este încadrat la categoria incidentelor periculoase.

ORA 16.29 Ministerul Energiei: Salvatorii de la Lupeni au auzit voci în subteran; suntem optimiști că minerii prinși înăuntru sunt în viață

Echipele de mineri salvatori care au coborât în subteran în mina Lupeni au auzit voci, ceea ce înseamnă că există șansa ca cei trei prinși înăuntru să fie în viață, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Ministerului Energiei.

"Din informațiile primite de la echipele de mineri salvatori, se pare că se aud voci, ceea ce ne face optimiști că minerii care sunt prinși înăuntru sunt în viață", au spus reprezentanții ministerului.

Potrivit acestora, ministrul de resort, Toma Petcu, va decola cu un elicopter în cel mai scurt timp, urmând să ajungă la locul accidentului în aproximativ o oră.

Joi după-amiază a avut loc o surpare într-o galerie la mina Lupeni, din Valea Jiului, trei mineri fiind dați dispăruți în subteran.

În Valea Jiului mai există în prezent patru mine deschise, respectiv Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan, care fac parte din Complexul Energetic Hunedoara, alături de termocentralele Mintia și Paroșeni.

Mina Lupeni a fost inclusă anul trecut pe lista exploatărilor miniere ce vor fi închise, fiind considerată neviabilă, alături de mina Lonea.

În luna mai a acestui an, secretarul de stat din Ministerul Energiei Doru Vișan a declarat, pentru AGERPRES, că extracția de cărbune în minele Lupeni și Lonea va continua până în 2018, urmând ca lucrările efective de închidere să se finalizeze până în 2027, acestea fiind termenele maxime impuse de Comisia Europeană pentru aceste tipuri de activități.

ORA 16.01 Arafat: Două elicoptere SMURD vor ajunge la Hunedoara

Două elicoptere SMURD și mai multe mașini aparținând Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și Serviciului de Ambulanță vor ajunge la Mina Lupeni, unde trei mineri sunt dați dispăruți în subteran, a declarat joi pentru AGERPRES secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. 


Potrivit acestuia, cele două elicoptere — unul din Arad și unul din București — vor ajunge în aproximativ două ore la Hunedoara.

Mașinile deplasate ale SMURD-ului și Serviciului de Ambulanță sunt de multiple victime și prim ajutor.

"În subteran intervin salvatori minieri. Am mobilizat forțe de intervenție", a arătat Arafat.

Trei mineri sunt dați dispăruți în subteran în urma unei surpări într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, la fața locului fiind deplasate mai multe echipaje de salvatori.

Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivel județean a fost activată Grupa operativă de suport tehnic și că salvatorii intervin la fața locului.

În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteran după ce abatajul s-a surpat, iar cărbunele căzut din tavan a blocat căile de acces.

ORA 15.14 Hunedoara: Trei mineri sunt dați dispăruți în urma unei surpări de galerie la Mina Lupeni

Trei mineri sunt dați dispăruți în urma unei surpări care a avut loc joi după-amiază la Mina Lupeni, din Valea Jiului, la fața locului fiind deplasate mai multe echipaje de salvatori.

Prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivel județean a fost activată Grupa operativă de suport tehnic și că salvatorii mineri intervin la fața locului.

"La Mina Lupeni s-a produs o surpare în subteran. Din primele informații trei oameni nu răspund", a precizat prefectul județului Hunedoara.

Potrivit primelor informații, surparea s-ar fi produs pe o galerie din subteran și ar avea o lungime de circa 10 metri.

"Surparea a avut loc în Panoul 7C, sectorul 2. Au fost prinși trei mineri care lucrau la mutarea unui abataj. Echipele de salvatori mineri desfășoară activitățile necesare pentru salvarea victimelor" , a declarat președintele Sindicatului 'Muntele', Darius Câmpean.

În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteran după ce abatajul s-a surpat, iar cărbunele căzut din tavan a blocat căile de acces.

Surparea s-a produs într-un abataj cu banc subminat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara anchetează incidentul de la Mina Lupeni, însă nu se știe, deocamdată, care au fost cauzele care au dus la producerea surpării.

"Abatajul acela are o intrare și o ieșire. Nu se știe ce a cedat acolo. Probabil sunt stâlpii de susținere", a explicat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate.

Pentru moment, evenimentul este încadrat la categoria incidentelor periculoase.

Mina Lupeni era prevăzută să fie închisă la sfârșitul acestui an.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ