Ministerul Finanţelor preia de la ANAF activitatea de soluţionare a contestaţiilor

| 22 mar, 17:34

Ministerul Finanţelor va prelua, începând cu 1 iunie 2019, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă.

Ministerul Finanţelor va prelua, începând cu 1 iunie 2019, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrative fiscale emise de organul central fiscal, posturile şi personalul aferent acesteia, în baza unui proiect de ordonanţă de urgenţă deja redactat la nivelul ministerului, au declarat surse oficiale. Alte măsuri prevăzute de actul normativ se referă şi la creşteri de salarii pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor.

Alte măsuri prevăzute de actul normativ se referă şi la creşteri de salarii pentru personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor.

Numărul de angajaţi vizaţi de această decizie s-ar situa la circa 200 de persoane.

Conform surselor, în documentul redactat este prevăzut şi că personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor va beneficia deja de acum de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, iar procentul de majorare a salariului de bază creşte cu 10 puncte procentuale.

Printre argumentele în favoarea acestor modificări se numără acela conform căruia contestaţiile depuse de contribuabilii pentru actele administrative emise de organele fiscale centrale sunt soluţionate tot de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin structurile sale subordonate, fiind create astfel premisele afectării principiului obiectivităţiii în soluţionarea contestaţiilor.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se află în poziţia de a impune sarcina fiscală ce revine fiecărui contribuabil, dar şi în aceea de a-şi cenzura propriile decizii de impunere sau acte emise în procedurile de  stabilire a creanţelor fiscale, se arată în proiectul de act normativ.

Ca o consecinţă a acestei măsuri, contestaţiile aflate în curs de soluţionare la 1 iunie 2019 vor fi predate şi soluţionate de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din Ministerul Finanţelor.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţa în urmă cu o săptămână că la ANAF vor avea loc mai multe schimbări, „în sensul de a aduce la Ministerul de Finanţe anumite activităţi care vor ajuta foarte mult mediul economic, chiar şi această funcţie de mediere”. Totodată, spunea el, ANAF se va schimba anul acesta „ca instituţie, pe zona de informatizare şi schimbare a mentalităţii”. „(…) cine se va alinia la această schimbare, bine, cine nu, se vor supăra, vor face scandal”, afirma Teodorovici.

„Am spus clar, ca şi politică a ANAF-ului, ne vom concentra, fără să risipim resurse financiare şi umane, şi nu numai pe aceste zone mici unde nu acolo este marea corupţie, asta o dată. Doi la mână, vor fi nişte modificări legate de ANAF în sensul de a aduce la Ministerul de Finanţe anumite activităţi care vor ajuta foarte mult mediul economic, chiar şi această funcţie de mediere. Când o companie are o problemă nu contestă tot la ANAF, e clar că ANAF-ul nu va da un alt punct de vedere decât cel pe care l-a dat iniţial, şi aici Ministerul îşi va asuma să tranşeze într-un fel sau altul această problemă a unui om de afaceri, este o schimbare radicală şi la care s-a ţinut cu ambele mâini, o anumită persoană sau un grup de persoane, pentru că nu vor să dea din mână ce înseamnă putere, asta înseamnă putere pentru sistem”, preciza Teodorovici.

Tag-uri: ANAF
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ