Ministerul Finanţelor propune suplimentarea plafonului pentru Prima Casă cu 500 mil. lei

| 13 sep, 13:08

Ministerul Finanţelor propune suplimentarea plafonului de garanţii pentru Prima Casă pentru a doua oară în acest an, cu suma de 500 mil. lei.

De la începutul anului şi până la 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garanţii în valoare totală de 2,16 mld. lei. De la lansarea programului Prima casă, în 2009, şi până la finalul lui iulie 2016, au fost acordate în total 195.905 de garanţii în valoare totală de 16,7 mld. lei.

"Aşa cum am anunţat, venim în ajutorul românilor care vor să cumpere o locuinţă şi majorăm pentru a doua oară anul acesta plafonul de garantii alocat pentru Prima Casă.

Suma suplimentarănu afectează ţinta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent”, afirmă Anca Dragu, ministrul Finanţelor.

 

Pe lângă această suplimentare, Ministerul Finanţelor are în vedere şi elaborarea în premieră a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP şi aflată în consultare publică. “Strategia este menită să asigure transparenţa şi predictibilitatea solicitată atat de beneficiarii programului, cât şi dezvoltatorii de locuinţe şi instituţiile de credit”, susţine Anca Dragu.

Propunerea vine atât în sprijinul potenţialilor beneficiari ai programului, cât şi a celor care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare prin Prima Casă şi care, în lipsa alocării resurselor necesare, sunt în pericol de a pierde avansurile plătite, fiind în imposibilitate să îşi mai finanţeze tranzacţiile prin Program, susţine Ministerul Finanţelor.

Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finanţelor propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliţi în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului Prima Casă. Astfel, accesul la garanţii va putea fi accesibil tuturor.

Totodată, proiectul propune asigurarea unor condiţii obiective de alocare a plafoanelor anuale între băncile comerciale aflate în Program şi armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reală a acestor finanţatori de acordare a creditelor.

În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.

Tag-uri: prima casa
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ