Ministerul Finanţelor: România a primit primul Aviz Formal în cadrul unui comitet sectorial pentru aderarea la OCDE

| 29 feb, 20:28

OCDE a aprobat, în cursul acestei săptămâni, primul Aviz Formal, ca urmare a evaluării României în cadrul Comitetului Înalţilor Funcţionari pentru Buget, informează Ministerul Finanţelor.

 

"Ministerul Finanţelor, în calitate de punct focal pentru Comitetul Înalţilor Funcţionari pentru Buget obţine astfel, primul Aviz Formal din cadrul procesului de aderare a României la OCDE. România a fost evaluată în cadrul Comitetului Înalţilor Funcţionari pentru Buget la data de 19 decembrie 2023, reprezentarea fiind asigurată de Ministerul Finanţelor la nivel de secretar de stat, Carmen Moraru, respectiv director general, Ioana Burlă", precizează instituţia, printr-un comunicat.
Prezentarea delegaţiei MF, în cadrul evaluării Comitetului Înalţilor Funcţionari pentru Buget, a vizat reformele întreprinse de România din perspectiva alinierii la politicile şi practicile OCDE în domeniul guvernanţei bugetare.
"Evaluarea a vizat reformele întreprinse pentru a ne alinia la politicile şi practicile OCDE în domeniul guvernanţei bugetare. De la eficientizarea cheltuielilor, capacitatea de a face faţă provocărilor bugetare şi supravegherea eficientă a procesului bugetar, toate sunt principii cheie faţă de care ni se monitorizează atent progresele. Un proces deloc uşor, aderarea la această organizaţie internaţională este un pas vital pentru România în călătoria către dezvoltare şi stabilitate economică. Tocmai de aceea suntem pe deplin implicaţi şi tratăm fiecare etapă cu maximă seriozitate. Aderarea nu este doar un obiectiv, ci o necesitate pentru progresul şi bunăstarea românilor. A fi parte din OCDE nu înseamnă doar acces la expertiză de vârf într-o varietate largă de domenii, ci ne-ar deschide oportunităţi uriaşe: atragerea investiţiilor străine, stimularea inovaţiei şi creşterea competitivităţii sunt doar câteva dintre avantaje", a scris ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.
Au fost punctate progresele României prin raportare la cele 4 principii cheie care ghidează evaluarea statelor candidate în cadrul Comitetului SBO: eficientizarea cheltuielilor, prin alocarea şi realocarea eficientă a resurselor publice pe baza unor dovezi concrete; capacitatea de a face faţă provocărilor bugetare existente şi viitoare şi de a aborda priorităţile politice de nivel înalt într-un mod sustenabil; acurateţea şi accesibilitatea cheltuielilor publice prin mecanisme clare de transparenţă şi responsabilitate; supravegherea eficientă a procesului bugetar de către parlamente şi existenţa unor mecanisme de implicare a cetăţenilor.
"Suntem pe deplin implicaţi în procesul de aderare, tratăm fiecare etapă cu maximă seriozitate şi suntem dornici să colaborăm cu experţii OCDE pentru a ne alinia la cele mai bune politici şi practici OCDE", a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, în debutul evaluării.
Ministerul Finanţelor îndeplineşte rol de punct focal pentru Comitetul pentru Afaceri Fiscale (CFA) şi pentru Comitetul Înalţilor Funcţionari pentru Buget (SBO).

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ