Ministerul Fondurilor Europene a publicat prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

| 02 oct, 2013

Ministerul Fondurilor Europene a publicat prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020 pe pagina sa de web.  Ministerul supune consultării publice acest document care stabilește modalitatea în care vor fi concentrate investițiile din Fondurile Europene Structurale și de Investiții pentru a promova competitivitatea, convergența și cooperarea, în vederea încurajării obținerii unei dezvoltări inteligente, bazate pe creștere economică.

Ministerul Fondurilor Europene a publicat prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020, iar documentul poate fi vizualizat aici. Documentul a fost transmis membrilor Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP) în data de 27 septembrie, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă reuniune a Comitetului, anunţă Ministerul Fondurilor Europene.

După consultarea partenerilor de dialog în cadrul reuniunii CIAP, Ministerul Fondurilor Europene urmează să transmită serviciilor Comisiei Europene, informal,  prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020. Documentul va fi transmis informal deoarece, la nivelul Uniunii Europene, nu au fost adoptate încă regulamentele care vor stabili modul în care vor fi implementate fondurilor europene în viitoarea perioadă de programare.

Prima versiune a Acordului de Parteneriat detaliază cadrul instituțional - Autoritățile de Management şi Organismele Intermediare, respectiv prezintă principiile implementării efective a fondurilor în conformitate cu prevederile pachetului legislativ al Uniunii Europene.

În acest sens, implementarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020, se va realiza într-un sistem mult mai bine coordonat, fiind stabilite atribuții de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere:

-        Ministerul Fondurilor Europene pentru managementul a patru programe operaționale: Infrastructura mare (transport, mediu și energie); Competitivitate (cercetare - dezvoltare, Agenda Digitală); Capital Uman și Asistență Tehnică;

-        Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru managementul programelor de dezvoltare regională, a programelor dedicate cooperării teritoriale europene și a programului Capacitate Administrativă;

-        Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru managementul programelor dedicate agriculturii, dezvoltării rurale și pescuitului și acvaculturii.


Coordonarea va ține seama pe de o parte, de lecțiile învățate în perioada 2007-2013, și va urmări eficientizarea procesului de implementare și reducerea poverii administrative, iar pe de altă parte, concentrarea tematică a fondurilor va asigura obținerea unui impact semnificativ al investițiilor, respectiv continuitatea intervențiilor sustenabile din actuala perioadă de programare.

Ministerul Fondurilor Europene, în spiritul principiului parteneriatului și al transparenței instituționale, încurajează partenerii de dialog să contribuie cu propuneri și observații asupra acestui prim proiect al acordului de parteneriat, astfel încât documentul să reflecte opiniile naționale, dar și să răspundă exigențelor tehnice ale CE, în scopul utilizării eficiente a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții.  

Prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020 a fost elaborată în urma unui amplu proces de consultare a partenerilor de dialog. Sub coordonarea Ministerului Fondurilor Europene au fost organizate patru reuniuni ale CIAP și 21 focus-grupuri la nivel local sau regional. În acelaşi timp, la nivelul ministerelor de linie coordonatoare ale comitetelor consultative subsecvente CIAP au fost organizate grupuri de lucru dedicate aspectelor sectoriale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ