Ministerul Justiţiei anunţă că va susţine un prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu

| 29 mar, 20:59

Ministerul Justiţiei a anunţat, miercuri, că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu.

 

Potrivit unui comunicat al MJ, transmis AGERPRES, în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, decizia Curţii Constituţionale a României 392/2017 prevede la paragraful 55 - "(...) Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia - a se vedea în acest sens Decizia 223 din 13 martie 2012, consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale".
De asemenea, arată sursa citată, potrivit paragrafului 56 al aceleiaşi decizii - "(...) Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii".
"Nu există nicio referinţă concretă în deciziile Curţii Constituţionale a României sau în avizele Comisiei de la Veneţia cu privire la valoarea economică sau financiară a unui astfel de prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu", precizează Ministerul Justiţiei, care adaugă că pentru dezbaterile din Camera Deputaţilor asupra proiectului de lege privind nivelul pragului la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal va susţine adoptarea unui prag de 9.000 de lei.
Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 apr, 02:21
HectorBer
have someone write my essay x439ua
Terrific content, With thanks.
writers at work the essay make an essay which question can help a writer revise an argumentative essay
10 apr, 22:22
Ernestbah
buy english essays online e24iek
Fantastic facts. With thanks!
buy essay custom pay to have paper written
08 apr, 21:09
ScottSuiny
best casino online real money n13kcy
This is nicely expressed! !
online casino free spins no deposit malaysia online casino vegas world free online casino games
05 apr, 15:42
Harryjex
engineering college essay c824xy
Amazing plenty of superb info!
123 write my essay essay writer free app do my essay online free my essay writer net

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ