Ministerul Muncii, despre noua lege a pensiilor: ”Vârsta de pensionare nu va fi modificată!”
Ministerul Muncii transmite, miercuri, că a lansat caietele de sarcini pentru obţinerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii şi salarizare. În ceea ce priveşte reforma pensiilor, Ministerul precizează că vârsta de pensionare nu va fi modificată, iar stagiul complet de cotizare nu va fi majorat.
”Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat caietele de sarcini pentru obţinerea de expertiză profesională necesară celor două reforme asumate prin PNRR, respectiv pensii şi salarizare. Finanţarea expertizei prevăzută în caietele de sarcini este decontabilă integral prin PNRR”, a transmis, marţi, Ministerul Muncii.
Sursa citată a explicat că asistenţa tehnică este necesară pentru fundamentarea reformelor în domeniile pensiilor şi salarizării din fonduri publice, precum şi pentru obţinerea de analize, proiecţii şi ipoteze de lucru necesare pentru elaborarea noilor acte normative în domeniile menţionate.
Ministerul explică, însă, că proiectele de lege vor fi elaborate de specialiştii Ministerului Muncii.
”Legislaţia care va fi trimisă în Parlament spre dezbatere şi aprobare va fi elaborată de către specialiştii Ministerului Muncii. Rolul consultanţilor este să pună la dispoziţia echipelor tehnice din minister, analize, proiecţii şi ipoteze de lucru care să ajute la elaborarea şi fundamentarea unor proiecte de lege predictibile, echitabile şi sustenabile. Precizăm că sprijinul unor specialişti cu expertiză internaţională, menţionat în caietele de sarcini, a fost înţeles, acceptat şi asumat integral de CE prin PNRR”, a mai transmis Ministerul Muncii.
Instituţia mai precizează că vârsta de pensionare nu va fi majorată.
”Atragem atenţia că viitoarea lege nu prevede majorarea vârstei de pensionare, iar proiectul la care se face referire în caietul de sarcini este cel care a fost deja aprobat de Guvern, care este în dezbatere în Parlament şi dă posibilitatea rămânerii în activitate până la 70 de ani celor care doresc”, a mai transmis Ministerul Muncii.
De asemenea, instituţia precizează că stagiul complet de cotizare nu va fi modificat.
Actuala lege a pensiilor publice (Legea nr. 263/2010) prevede că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Acest stagiu va rămâne neschimbat în viitoarea lege.
Tag-uri:
lege, ministerul muncii
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x