Ministerul Public: Intensificarea luptei împotriva infracțiunilor privind mediul - un obiectiv pentru 2017
Ministerul Public și-a propus ca intensificarea luptei împotriva infracțiunilor privind mediul, a celor silvice, privind patrimoniul natural și cultural național să constituie un obiectiv pentru acest an prin operaționalizarea și specializarea rețelei de procurori în vederea investigării cauzelor din acest domeniu, precum și prin combaterea mai eficientă a faptelor incriminate de lege.
"În considerarea art. 35 din Constituția României — care recunoaște și garantează dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic — Ministerul Public și-a propus ca intensificarea luptei împotriva infracțiunilor privind mediul, a celor silvice, privind patrimoniul natural și cultural național să constituie un obiectiv pentru anul 2017, prin operaționalizarea și specializarea rețelei de procurori în vederea investigării cauzelor din domeniul de referință, precum și prin combaterea mai eficientă a faptelor incriminate de legea penală", a transmis Ministerul Public într-o postare pe Facebook, cu ocazia Zilei mondiale a mediului.
Potrivit sursei citate, infracționalitatea contra mediului se plasează, la nivel mondial, pe locul patru în cadrul activităților ilicite internaționale, generatoare de profit criminal, după traficul de stupefiante, contrafaceri și traficul de ființe umane.
"Având în vedere această realitate, evidentă atât pe plan internațional, cât și pe plan național, Ministerul Public consideră că autoritățile publice au obligația să coopereze, să aibă un rol activ și ferm în prevenirea și combaterea infracționalității contra mediului. În această direcție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a lansat, la sfârșitul anului trecut, proiectul 'Justiția verde', care a elaborat proiecte de cooperare interinstituțională, precum și un răspuns penal coerent, adecvat și energic la ofensiva criminalității contra mediului", se mai arată în mesaj.