Ministerul Sănătăţii: lista medicamentelor compensate va fi actualizată în această vară
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Adrian Pană, a declarat că lista medicamentelor compensate va fi actualizată în această vară şi că obiectivul ministerului este reformarea actualului program naţional de oncologie.
"În acelaşi timp, obiectivul nostru este reformarea actualului program naţional de oncologie. De fapt, nu este un program naţional cu adevărat, ci putem vorbi doar despre o activitate naţională de chimioterapie. Un program naţional presupune mult mai multe lucruri", a spus oficialul Adrian Pană, oficialul din MS.
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România susţine nevoia înfiinţării, alături de celelalte comisii de specialitate din Ministerul Sănătăţii, a unei comisii de medicină personalizată - medicina viitorului, care sa elaboreze, în strânsă colaborare cu celelalte comisii de specialitate şi cu reprezentanţii pacienţilor, strategiile de viitor pentru adaptarea sistemului medical românesc la provocările medicinei personalizate. Modelul este deja aplicat cu succes în Statele Unite ale Americii.
Preşedintele FABC, Cezar Irimia, a apreciat progresele din ultimii ani în domeniul oncologiei ca fiind "extraordinare".
"Progresele din ultimii ani, în domeniul oncologiei, au fost extraordinare. Atât ca mod de înţelegere a bolilor maligne, cât şi din punctul de vedere al tratamentului. Numai că, din păcate, pacienţii români nu au acces la aceste molecule moderne, printre care şi câteva medicamente personalizate, din cauza faptului că lista medicamentelor compensate nu a fost actualizată de 5 ani de zile", a spus Irimia.