Miniştrii USR PLUS demisionează din Guvernul condus de Florin Cîţu
Miniştrii USR PLUS demisionează din Guvernul condus de Florin Cîţu, este anunţul postat pe pagina de Facebook a USR PLUS, după şedinţa conducerii alianţei şi făcut apoi la Parlament şi de co-preşedintele USR - PLUS, vicepremierul Dan Barna. Alianţa USR PLUS deţine în Guvern portofoliile Justiţiei, Sănătăţii, Cercetării, Proiectelor Europene, Transporturilor şi Economiei.
”Nu se mai poate aşa şi nici nu se va mai putea aşa mai departe cu USR PLUS (...) Florin Cîţu nu mai poate să fie premier şi din acest motiv miniştrii USR PLUS se retrag din Cabinetul Cîţu (...) Ne prezentăm demisiile, mâine dimineaţă premierul le va avea pe masă la prima oră”, a declarat Barna.
El a sosit la declaraţii în aplauzele colegilor săi, miniştri şi parlamentari.
”Trebuie să folosim planul B, pentru că planul A era moţiunea de cenzură. Sunt două variante, fie PNL acceptă că USR PLUS este un partener serios pentru dezvoltare şi mergem mai departe cu un nou premier. Fie PNL merge pe varianta USL, alături de PSD. Este o decizie grea pe care niciunul dintre noi nu am luat-o uşor, dar este un mesaj de care România avea nevoie. După 30 de ani trebuia să vină un moment în România în care un partid să spună aşa nu se mai poate”, a explicat Dan Barna, conform News.ro.
Întrebat de ce nu sunt depuse luni seară demisiile, Barna a explicat: ”Nu e niciun fel de echivoc, nu e niciun fel de nuanţă, vreau să fiu foarte clar. E o chestiune practică, e deja seară, mergem pe la ministere, mâine dimineaţă depunem demisiile şi nu, nu este o noapte a negocierilor”.
Barna afirmă că, dacă va exista un alt premier, ”lucrurile pot să meargă la cheie de a doua zi.
Întrebat dacă are ceva să-şi reproşeze în relaţia cu PNL, Dan Barna a precizat: ”La nivel personal, poate pot să îmi reproşez că am fost poate mult prea împăciuitor şi am creat impresia că bunul simţ înseamnă nepăsare şi am creat impresia că această cumsecădenie a USR PLUS - că este important să mergem mai departe - poate fi privită ca un partener pe care să îl ţii deoparte. Am spus foarte clar, protocolul de colaborare are clauze clare, au fost încălcate nu una, nu două, nu trei, toate au fost încălcate repetat de premierul Florin Cîţu (...) Premierul Florin Cîţu şi-a pierdut cinstea obrazului”.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x