Ministrul Afacerilor Externe: Vom continua să susţinem şi să promovăm parteneriate şi relaţii solide
Diplomaţia română va continua să susţină şi să promoveze "parteneriate şi relaţii solide, bazate pe valori democratice, respect pentru drepturi şi libertăţi fundamentale, dreptul internaţional şi ordinea internaţională bazată pe reguli", a transmis, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
Mesajul său marchează Ziua Diplomaţiei Române, celebrată "într-o conjunctură regională dificilă si complexă, care, alături de evoluţiile globale accelerate, impune mai mult ca oricând o politică externă predictibilă, coerentă, adaptată, dinamică şi anticipativă".
"Suntem cu toţii parte a unui sistem european şi euroatlantic de securitate şi valori. Prin mijloacele diplomaţiei, contribuim la asigurarea securităţii şi bunăstării cetăţenilor români, dar şi la siguranţa şi prosperitatea aliaţilor şi partenerilor noştri", a arătat Odobescu.
Ea a vorbit de priorităţile diplomaţiei române.
"Pornind de la cei trei piloni esenţiali ai politicii noastre externe - creşterea rolului şi influenţei ţării noastre în Uniunea Europeană şi, respectiv, în Alianţa Nord-Atlantică, precum şi dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, vom continua să ne atingem obiectivele, adaptându-ne noilor realităţi generate de contextul internaţional dificil. Nu vom neglija nici dimensiunea dezvoltării serviciilor consulare pentru cetăţenii români din afara graniţelor ţării, al căror parteneriat în acest proces este esenţial pentru noi", a punctat Odobescu.
Ea a apreciază că "un bun diplomat este cel care crede cu tărie în misiunea sa şi se dedică zi de zi îndeplinirii ei, cu responsabilitate şi înalt profesionalism, dar şi cu entuziasm".
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x