Ministrul Agriculturii, anunţ important despre despăgubirile de secetă

| 09 sep, 20:55

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri cădespăgubirile din cauza secetei nu vor fi mai mari de 400 de lei/hectar pentru persoanele fizice, în timp ce Laurenţiu Baciu (LAPAR) a afirmat că acestea nu acoperă nici măcar 10% din pagubă.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri cădespăgubirile din cauza secetei nu vor fi mai mari de 400 de lei/hectar pentru persoanele fizice, în timp ce Laurenţiu Baciu (LAPAR) a afirmat că acestea nu acoperă nici măcar 10% din pagubă.

"Valoarea sprijinului nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, dacă vorbim de culturile de bază şi aici mă refer la porumb şi floarea soarelui. Dacă vorbim de cartofi, sfecla de zahăr sau legume, vor fi categorii diferite, unde despăgubirile ar trebui să fie un pic mai mari. Persoanele juridice vor primi un avans care nu va fi mai mare de 300 de lei în acest an, cu o menţiune: trebuie să fie asiguraţi. Dacă nu sunt asiguraţi, în conformitate cu regulamentul european, vor primi jumătate din această sumă. Pentru persoanele fizice, având în vedere că majoritatea nu este asigurată, avansul nu va fi mai mare de 200 de lei, în acest an", a spus Constantin.


Daniel Constantin a afirmat că sprijinul din partea Comisiei Europene poate ajunge până la 80% din pierdere.

"Comisia Europeană a venit cu propunerea ca fiecare stat membru să poată plăti până la 70% din 16 octombrie, faţă de 50%, cât era până acum, însă niciun stat a spus că nu va putea termina controalele pe teren. Am solicitat o derogare prin care dorim să plătim după ce plătim controalele administrative, să nu mai aşteptăm controalele pe teren. Dacă am plăti 70%, efortul ar fi uriaş, ceea ce ar însemna 1,119 miliarde euro, bani pe care ar trebui să-i plătim de la Bugetul de Stat, iar apoi Comisia i-ar returna în două luni. Eu am găsit un buget disponibil de aproximativ 850 de milioane de euro în momentul de faţă", a completat ministrul.

Pe de altă parte, Daniel Constantin a precizat că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va prezenta o propunere de ordonanţă de urgenţă prin care se vor crea facilităţi fiscale pentru fermierii care se organizează mai bine în cooperative sau grupe de producători. Facilităţile fiscale pleacă de la reduceri de impozite pentru cinci ani de zile de 20% până la reduceri totale de impozit pentru cei care intrau într-o cooperativă şi plăteau impozite pentru bunurile respective.

La rândul său, preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, reprezentantul fermierilor susţine că valoarea despăgubirilor nu acoperă nici măcar 10% din pagubele cauzate de secetă.

"Cu mare lucru nu plecăm acasă. Totul e numai la viitor, dar nu ştim exact care e suma de despăgubiri. Am tras noi concluzia că până la urmă va fi o sumă foarte mică, ceea ce nu ne acoperă nici 10% din pagubă. Înţelegem că nu sunt bani, cerinţele sunt mari, acum vor toţi acum, toată lumea vine la pomul lăudat, dar s-ar putea să fie doar o mică atenţie", a subliniat Baciu.

Laurenţiu Baciu susţine că i-a propus ministrului ca fermierii care sunt afectaţi real de secetă şi care au pierderi foarte mari să primească un avans mai mare, de 70% din suma de 400 de lei.

"A apreciat propunerea, acum să vedem şi dacă se materializează. Oricum, vom rămâne cu pierderi mari. Ni s-a promis că despăgubirile vor începe la 16 octombrie. Toată lumea vorbeşte de asigurări, dar nicio societate nu asigură seceta şi îngheţurile de iarnă, iar pagubele au fost cauzate de secetă şi trebuie intervenţia Guvernului până la înfiinţarea Fondului Mutual. Ei asigură ce se întâmplă mai rar, grindina sau ploile torenţiale", a conchis Baciu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ