Ministrul Agriculturii: în sectorul de lapte, vrem să finanţăm proiecte integrate, în toate satele
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, în cadrul unei mese rotunde pe teme agricole, că pentru creşterea competitivităţii în zona sectorului de lapte, statul va finanţa proiectele integrate ce includ producţie, procesare şi distribuţie, în toate satele româneşti.
Ministrul Agriculturii le-a spus fermierilor care activează în zona sectorului de lapte că, din anul 2015, le va fi mai greu fiindcă se vor elimina cotele de lapte, potrivit Mediafax.
"Acest lucru înseamnă că, din 2015, fiecare stat nu va mai fi plafonat din punctul de vedere al producţiei pe care are voie să o obţină. Până acum exista un echilibru. România avea o cotă de lapte, Ungaria avea, Olanda avea o cotă de lapte, Danemarca etc. Tranzacţiile intracomunitare se făceau într-un mod limitat şi controlat. Din 2015, fiecare stat poate să producă fără limită. (...) Trebuie să fim pregătiţi, fiindcă sunt costuri de producţie mai mici în Ungaria, în Danemarca, în Germania, iar laptele de acolo va avea un cost final mai mic decât cel din România şi există riscul să ne trezim cu lapte pe care îl importăm", a spus Daniel Constantin.
Ministrul a afirmat că, tocmai pentru creşterea competitivităţii în acest sector, statul va finanţa proiectele integrate.
"Pentru dezvoltare rurală în perioada 2014-2020, vrem să punem accent pe un subprogram pentru zona de lapte, pentru că vrem să pregătim competitivitatea sectorului de lapte. Vrem să finanţăm proiectele integrate: producţie, procesare, distribuţie, în toate satele româneşti, să încercăm să finanţăm toate acele proiecte care sunt integrate, fie că vorbim de cooperative agricole, asociaţii de fermieri sau fermieri individuali care au, lângă unitatea de producţie, poate şi o mică unitate de procesare, poate şi un mic centru de colectare, depozitare, deci genul acesta. Vrem să punem accent pe lapte pentru că este un pariu pe care îl avem cu celelalte state şi care va începe din 2015, dar trebuie să începem de pe acum pregătirea, din 2013, 2014", a declarat Daniel Constantin.
El a spus că mai există un program dedicat zonelor montane, în care statul va sprijini tot proiectele integrate de dezvoltare, în special în zone greu accesibile, dar cu potenţial bogat şi din punct de vedere agricol, şi al mediului, şi cultural.
"E vorba şi de păstrarea patrimoniului pe care îl au satele româneşti, în special cele din zona montană. Din acest punct de vedere, ne gândim şi la un concept integrat de dezvoltare, cu tot cu infrastructură pentru zonele respective. Toate aceste măsuri vor fi cuprinse într-un Program Naţional de Dezvoltare Rurală, la care lucrăm în acest moment. Sper să-l avem spre consultare în lunile septembrie, octombrie, noiembrie. Până în luna ianuarie 2014 trebuie să-l transmitem Comisiei Europene. După aceea se va intra în procedură de negociere până în iulie 2014. Nu vreau să creez aşteptări. Aceste măsuri vor fi disponibile abia din a doua parte a anului 2014", a spus el.