Ministrul Apărării, atac la generalii care s-au GRĂBIT să prindă pensiile speciale uriașe

| 04 aug, 09:48

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat că anumiți generali din Armată s-au grăbit să iasă la pensie pentru a prinde pensiile speciale, însă a ținut să le transmită că odată cu intrarea în vigoare a prevederile din Legea salarizării unitare salariile din Armată vor crește și nu ar mai fi fost probleme.

”Am urmărit cu atenție subiectul.

1. Resping orice idee că pensiile vor scădea. Nu a existat și nu există un astfel de demers

2. Vârsta de pensionare nu se modifică.

3. Forma OUG care va intra în ședința de Guvern de astăzi a fost inițiată de Ministerul Muncii, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne

4. Recunoaștem sacrificiile și profesionalismul militarilor, în același timp trebuie să asigurăm stabilitatea și echilibrul bugetar. Suntem în situația în care unele pensii sunt mai mari decât salariile și la un moment dat bugetul de stat nu va mai putea suporta aceste pensii.

5. Am luat măsurile necesare pentru ca odată cu ieșirile din sistem să acoperim funcțiile de conducere cu oameni profesioniști, bine pregătiți.

6. Odată ce legea salarizării unitare își va produce efectele, salariile vor creștere și nu văd motive pentru a avea mari plecări din sistem (...) Cred că generalii care au ieșit la pensie s-au grăbit puțin și nu au făcut o analiză pe termen mai lung.

Vreau să vă asigur că împreună cu Statul Major General am luat toate măsurile ca sistemul organizațional militar să nu fie afectat în urma potențialelor ieșiri la pensie. Suntem pregătiți să demarăm procedurile de numiri pentru funcțiile de conducere, pentru cele devenite vacante, astfel încât actul de comandă să nu fie afectat. Armata României rămâne un partener de încredere și un aliat responsabil în structurile Alianței Nord-Atlantice.

În acest moment la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării avem 78.932 de pensionari. 78.803 care beneficiază de pensii de stat și restul de ajutoare din partea statului.

Pensia media în luna iulia este de 3200 de lei și 60% dintre pensii se află sub această sumă. Cea mai mare pensie din sistem a unui militar de carieră este  de 29.992 de lei .

De la începutul acestui an au ieșit la pensie 1228 de cadre militare. Pe parcursul anului 2017 trecut în rezervă 24 de generali, iar la data de 1 august au fost trecuți în rezervă încă 12 generali.

La nivel numeric, practic, ceea ce iese din sistem și intră, dar mai trebuie să avem grijă să acoperim deficitul în posturile de comandă”, a declarat Adrian Țuțuianu.

Tag-uri: Tutuianu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ