Ministrul Apărării: "Lucrările de la Deveselu sunt în grafic". Când vor fi finalizate

| 19 aug, 16:37

Lucrările de la baza Deveselu sunt în grafic și se apropie de finalizare, astfel încât, în lunile septembrie-octombrie se vor putea finaliza, iar termenele stabilite cu partenerul american să fie respectate, a declarat miercuri ministrul Apărării, Mircea Dușa, potrivit Agerpres.

"Împreună cu cadrele responsabile din MApN am efectuat o vizită la baza de la Deveselu că am dorit să văd stadiul executării lucrărilor, mai ales a celor care sunt în responsabilitatea ministerului nostru.

Am vizitat și baza sistemului antirachetă. Lucrările sunt în grafic, se apropie de finalizare, practic, în lunile septembrie-octombrie se finalizează toate lucrările, astfel încât, termenele pe care le-am stabilit cu partenerul american să fie respectate", a spus ministrul Apărării.

Mircea Dușa a ținut să precizeze că la Deveselu au fost finalizate până în prezent lucrările la infrastructura comunei, autoritatea locală realizând deja stația de epurare cu banii alocați de către Guvernul României.

"În același timp, Guvernul a alocat bani și pentru extinderea rețelei de apă potabilă din zonă unde va funcționa sistemul antirachetă și în comuna Deveselu și pot să vă spun că s-a finalizat stația de epurare de către autoritatea locală din banii de la bugetul de stat. Sunt realizate premisele pentru operaționalizarea conform graficului a sistemului antirachetă de la Deveselu", a conchis ministrul Mircea Dușa.

La 3 mai 2011, președintele României a anunțat public decizia CSAT privind aprobarea amplasării la Unitatea militară Deveselu, în județul Olt, a componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă. La 13 septembrie 2011, ministrul Afacerilor Externe al României și secretarul de stat al SUA au semnat, la Washington, Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.

Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/ 2011, care a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.

La 28 octombrie 2013 au început lucrările principale de construcție la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu, iar la 29 iulie 2014 a fost finalizat cadrul de implementare a Acordului (14 Aranjamente de Implementare/amendamente la Aranjamentele de Implementare).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 aug, 20:34
OLTEANU'
despre caporali
Ia zii una, ia zii douã......m-a fãcut mama oltean, mãããiiiii..........!.....ce frumoasã cântare......dar trebui sã-i zic si la caporalu' mirciulicã dusa : la ziua de "apoi" vor fi gata lucrãrile de la Deveselu......ce se face ziua se dãrâmã noaptea........h'americanii s-au trezit prea târziu iar oltenii nu au chef sã le cadã bombe rusesti în grãdina cu lebenite si pepeni.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ