Ministrul Apărării: România se bucură de cele mai importante garanţii de securitate din întreaga sa istorie
România se bucură de cele mai importante garanţii de securitate din întreaga sa istorie, nu doar din perspectiva apartenenţei la NATO şi UE, dar şi ca rezultat al muncii depuse de profesioniştii din Ministerul Apărării, a transmis vineri, într-un mesaj de Crăciun, ministrul Angel Tîlvăr.
"Gândurile mele se îndreaptă astăzi către militarii români aflaţi la datorie în teatrele de operaţii, care vor celebra sfintele sărbători departe de familiile lor. Este şi momentul în care ne amintim şi de eroii căzuţi la datorie pentru patrie. Ne bucurăm de aceste sărbători în pace şi libertate şi datorită sacrificiului lor", a afirmat el.
Tîlvăr a adus un omagiu veteranilor din cel De-Al Doilea Război Mondial şi militarilor români care au suferit în teatrele de operaţii, subliniind că aceştia sunt modele de viaţă şi comportament.
"2022 a fost plin de provocări pentru securitatea regională, mai ales după 24 februarie, ziua în care Rusia a pornit războiul de agresiune împotriva Ucrainei. România se bucură de cele mai importante garanţii de securitate din întreaga sa istorie, nu doar din perspectiva apartenenţei la NATO şi UE, dar şi ca rezultat al muncii depuse de profesioniştii din Ministerul Apărării", a evidenţiat Angel Tîlvăr.
El a adus un omagiu şi celor peste 5.000 de militari din ţările aliate dislocaţi în România.
Totodată, ministrul a mulţumit şi românilor pentru modul în care au ajutat persoanele din ţara vecină care fugeau din calea invaziei ruse.
"Le sunt recunoscător românilor care s-au mobilizat admirabil şi i-au sprijinit pe refugiaţii ucraineni oferindu-le adăpost şi speranţă, într-un moment de cumpănă pentru ei şi ţara lor. Mulţumesc românilor şi pentru încrederea pe care o au în Armată şi îi asigur că militarii noştri vor fi permanent la datorie pentru a garanta securitatea ţării", a mai transmis ministrul Apărării.