Ministrul britanic de externe Philip Hammond, primit de Victor Ponta la Palatul Victoria
Primul Ministru Victor Ponta l-a primit miercuri dimineata la Palatul Victoria pe ministrul britanic de externe Philip Hammond, aflat in vizita oficiala in Romania.
Discutiile au abordat mai multe dosare de interes bilateral si european, intre care modalitatea de consolidare si intensificare a relatiilor strategice dintre Romania si Marea Britanie, in special pe palierele economic, de securitate si aparare. O componenta importanta a Parteneriatului Strategic o reprezinta cooperarea economica, cei doi oficiali salutand nivelul record al schimburilor comerciale de anul trecut si potentialul lor de crestere, se arata intr-un comunicat al Guvernului.
"Au fost discutate, de asemenea, aspecte legate de evolutiile recente la nivelul Uniunii Europene si in vecinatatea acesteia, cu accent pe identificarea unor masuri adecvate pentru a face fata provocarilor actuale in plan economic si de securitate. Primul Ministru Victor Ponta a reafirmat importanta respectarii principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, inclusiv principiul liberei circulatii a persoanelor, si a evidentiat impactul pozitiv in plan economic al acesteia", mai precizeaza comunicatul citat.