Ministrul Corlăţean, vizită în Slovenia

| 05 noi, 2013

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va efectua marţi o vizită oficială în Republica Slovenia, la invitaţia omologului său Karl Erjavec, informează luni diplomaţia de la Bucureşti.

Pe lângă convorbirile cu Karl Erjavec, Titus Corlăţean va avea întrevederi cu  preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, cu primul-ministru Alenka Bratusek şi cu preşedintele Adunării Naţionale, Janko Veber.

'Discuţiile vor prilejui un schimb de opinii pe temele de interes major ale agendei europene: coordonarea în cadrul UE, combaterea efectelor crizei economice, viitorul Europei, politica de extindere, Balcanii de Vest, summitul de la Vilnius privind Parteneriatul Estic, securitatea energetică, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, priorităţile Preşedinţiei în exerciţiu a României la SEECP, precum şi pe subiecte ale agendei internaţionale, cu accent asupra problematicii de securitate: Siria, Afganistan, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu', detaliază MAE.

Ministrul Corlăţean va participa şi la conferinţa pe tema 'Doing business in Romania and Beyond', găzduită de Camera de Comerţ şi Industrie a Sloveniei, la care vor lua parte reprezentanţi ai mediului de afaceri din cele două ţări. Discuţiile vor explora condiţiile economice şi oportunităţile din România, parteneriate pe terţe pieţe, domeniile prioritare şi măsurile de creştere şi relansare economică pentru Europa Centrală şi de Est, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, vizita ministrului Corlăţean în Slovenia se înscrie în dialogul periodic bilateral şi reflectă obiectivele comune asumate de cele două ţări privind intensificarea dialogului politic la nivel înalt, dinamizarea cooperării economice şi sectoriale şi consolidarea cooperării româno-slovene în format regional, european şi internaţional, prin valorificarea întregului potenţial de cooperare existent.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ