Ministrul Cseke Attila: Statul nu este performant în relația cu cetățeanul; să se renunțe la sporurile de antenă
Statul nu este performant în relația cu cetățenii, consideră ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care spune că angajații și demnitarii 'ar trebui să scape' de sporul de antenă.
'Este un stat care nu este performant în relația cu cetățeanul, este un stat care în multe privințe - și evident sunt și excepții - nu livrează cetățeanului. Cetățeanul nu se simte respectat de autoritățile statului și evident că aici măsurile de eficientizare trebuie să apară. E foarte important ca aceste măsuri să aibă un temei și o analiză temeinică. (...) În 2021, în baza unei analize care a durat puțin, deci măsura a fost promovată undeva în mai 2021, cam la patru luni de la începutul mandatului, am propus Guvernului desființarea Inspectoratelor Regionale de Stat în Construcții, pentru că unele inspectorate n-aveau nici inspectori, adică chiar obiectul muncii, atribuția principală nu putea fi înfăptuită. Deci, am făcut o analiză foarte amănunțită. Drept urmare, am și reușit să trecem acel proiect de lege în Guvern și în scurt timp și prin Parlament. Și nu am avut o problemă cu parcursul legislativ. Am desființat 160 de de posturi, cam două treimi din ele ocupate', a declarat Cseke Attila la Digi24.
Întrebat în legătură cu protestele din Senat, cauzate de anunțul președintelui Camerei superioare, Ilie Bolojan, privind restructurări, el a arătat că, legat de sporul de antenă, angajații și demnitarii ar trebui 'să scape' de el.
'Legat de sporul de antenă, cred că noi, cu toții, inclusiv angajații și demnitarii, ar trebui să încercăm să scăpăm de acest spor de antenă. În ce sens - ca să nu mai avem un asemenea fenomen. (...) Eu cred că sporul de 15% nu rezolvă rezonanța magnetică dacă există pe clădire, dacă sunt antene ș.a.m.d. Cred că logic ar fi ca să încercăm să rezolvăm cauza, pentru că 15% la salariu nu va rezolva. Dar, dacă într-adevăr avem o chestiune, o problemă, dacă vreți, de sănătate, cu existența antenei, cred că ar trebui să încercăm cu toții, și angajații, să se lupte pentru acest lucru, ca să nu trebuiască să primească spor de antenă, ca să nu mai avem măsurători care ne ies, în sensul că sunt probleme cu acea clădire. Eu cred că pentru sănătatea tuturor și ca și abordare logică ar fi mult mai mult mai adecvată o asemenea abordare, pentru că 15% nu va rezolva rezonanța magnetică dacă există, dar aici întotdeauna se aduc expertize care arată acest lucru ș.a.m.d.. Asta e o altă discuție. Evident, aici, un demnitar sau un conducător de instituție nu poate să se pronunțe pentru că nu e specialist', a explicat Cseke Attila.
Potrivit acestuia, cel mai important este să existe o lege a salarizării care să fie echitabilă și echilibrată.
'Avem neajunsuri în continuare, diferențe de salarizări. Chiar în interiorul Ministerului Dezvoltării, avem pe aceeași funcție publică diferență de salarizare. Și nu este în regulă, pentru că, evident, unii se uită la alții, nu mai spun de diferențe de salarizare de la o instituție la alta. Sporurile care sunt întemeiate, din punctul meu de vedere, la Ministerul Dezvoltării, respectiv și la alte ministere care lucrează cu fonduri europene sunt cele legate de gestionarea fondurilor europene. Dacă ai rezultat, sigur și aici trebuie mers pe performanță. (...) Nu vom putea să ne întoarcem retroactiv, dar în noua lege a salarizării, nu numai pe sporuri și pe salarizarea în administrația publică centrală și locală, din punctul meu de vedere, trebuie să mergem pe acest concept al salarizării după performanță. Și se pot crea aceste criterii de performanță', a susținut ministrul Dezvoltării.
La minister, a subliniat el, în ultimii patru ani s-au pornit câteva programe de investiții, care înseamnă investiții pentru toată țara, de peste 20 de miliarde de euro.
'Suntem printre puținele ministere care în ultimii patru ani nu au avut o creștere de posturi. Mai mult decât atât, am pierdut vreo 200 de posturi către MIPE', a adăugat Cseke Attila.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x