Ministrul Culturii: Sunt proiecte la Roșia Montană. Se caută finanțare

| 16 feb, 22:52

O serie de proiecte ale locuitorilor de la Roșia Montană au fost prezentate marți la întâlnirea dintre reprezentanți ai Guvernului și ai societății civile, urmând să fie găsite surse de finanțare, a precizat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, adăugând că viitoarea întâlnire pe tema situației de la Roșia Montană este programată pentru 22 martie, transmite Agerpres.

"A fost o reuniune foarte interesantă în care am aflat multe inițiative ale locuitorilor de la Roșia Montană care doresc o dezvoltare durabilă a zonei. S-a stabilit să se continue lucrările în grupuri mai mici până la următoarea întâlnire, care va fi pe 22 martie. Până atunci, și ministerele vor gândi un plan mai integrat, mai precis și vor identifica axe de finanțare pentru proiectele pentru Roșia Montană", a declarat Vlad Alexandrescu la ieșirea de la discuții, care au avut loc la Ministerul Mediului.

El a menționat că la această primă întâlnire au fost prezenți aproximativ 30 de participanți, "s-au schimbat puncte de vedere, s-au evocat diverse proiecte care există și care funcționează ale locuitorilor pentru o dezvoltare durabilă".

Pe 5 februarie, ministrul Culturii a semnat, alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, înscrierea Roșiei Montane în lista indicativă pentru Patrimoniul Mondial.

Alexandrescu declara că această decizie a fost luată "în urma unor studii foarte serioase făcute de instituțiile statului", dar și "în urma unei lungi perioade de așteptare și amânare". El arăta că galeriile romane de la Roșia Montană sunt "unice în Europa".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ