Ministrul de Finanţe, ANUNŢ despre salarii. Din 2018, "taxa de solidaritate" - ce înseamnă

| 19 oct, 11:20

Ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa a declarat, miercuri, la o televiziune de ştiri, că măsura propusă de PSD în campania electorală, impozitarea zero a salariilor sub 2000 de lei nu va fi implementată. În plus, ministrul a explicat că, din 2018, toţi angajatorii vor plăti o taxă de 2% numită de ministru "taxă de solidaritate", iar contribuţiile sociale vor reveni în mod exclusiv angajatului.

Ministrul Mişa a precizat şi că, de la 1 ianuarie 2018, toate contribuţiile sociale vor reveni angajatului. Angajaţii din Sanitas au anunţat pentru joi un protest masiv pe tema soluţionării sporurilor din sănătate, dar şi a transferului contribuţiilor de la angajat la angajator.

Ministrul finanțelor spune că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei.

„Scăderea de la 16% la 10% va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile”, a precizat Mișa.

În campania electorală PSD anunța că impozitul pe venit va scădea de la 16 % (2016) la 0 % la 1 ianuarie 2018 pentru salariații care au minim 2.000 de lei brut pe lună și de la 16 % la 10 % (2018) pentru cei cu un salariu brut lunar de 2.000.

Întrebat ce se întâmplă cu impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei, Ionuț Mișa a răspuns: „Această măsură nu va fi implementată”.

Ce înseamnă TAXA DE SOLIDARITATE de 2%

Ministrul de Finanţe a făcut precizări privind contribuțiile sociale. De la 1 ianuarie 2018 contribuţiile sociale vor fi de 35%, reduse de la 39,25% şi vor fi datorate exclusiv de angajat.

„Va mai fi o taxă de 2% care va reveni angajatorului. Pentru categoriile de muncă clasa I și clasa a II va plăti angajatorul contribuțiile”. Ministrul Mişa nu a făcut alte precizări în legătură cu această nouă taxă.

Premierul Mihai Tudose a precizat, pe 25 iulie 2017, că Executivul nu va introduce taxa de solidaritate, deși măsura este prevăzută în programul de guvernare aprobat de Parlament. Șeful Guvernului PSD-ALDE a explicat răzgândirea prin faptul că măsura ar fi avut un efect „puțin” și ar fi provocat un „deranj” mare.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ