Ministrul de interne austriac propune retragerea automată a dreptului de azil în cazul refugiaţilor care încalcă legea
Ministrul de interne austriac, Wolfgang Sobotka, a propus ca refugiaţii care încalcă legea să-şi piardă automat dreptul la azil în ţara sa, relatează luni Novinite.
'Întrebarea este dacă cineva care încalcă legea îşi pierde automat dreptul de azil odată cu condamnarea penală. Pentru mine, aceasta ar fi o măsură de luat în considerare', a declarat ministrul austriac pentru ziarul Österreich, potrivit site-ului TheLocal.at.
Măsura ar putea fi aplicată în cazul persoanelor care au primit deja statutul de refugiat, precum şi în al celor care aşteaptă un răspuns la cererea de azil, a menţionat Sobotka.
Propunerea survine în contextul în care un nou studiu efectuat de cercetători ai GfK indică faptul că 79% dintre cetăţenii austrieci sunt de acord ca refugiaţii care au încălcat legea să fie expulzaţi din ţară. Alţi 14% au fost 'probabil' de acord cu această idee, crescând totalul celor care agreează ideea la 93%, menţionează TheLocal.at.
Purtătorul de cuvânt pentru refugiaţi şi probleme de migraţie al Verzilor, Alev Korun, s-a declarat sceptică în legătură cu sugestia făcută de Sobotka, ea argumentând că 25 de ani de înăsprire a legilor în materie de azil nu au rezolvat nimic.
'Nu este nici înţelept, nici de ajutor să se continue ceva care nu a funcţionat în trecut", a afirmat ea, într-un comunicat.
Ministrul austriac de interne a cerut săptămâna trecută legi mai aspre pentru persoanele care au venit ilegal în Austria pentru a se stabili ca migranţi economici. '(...) aş dori ca aceia care călătoresc în ţara noastră ilegal din motive economice să suporte consecinţele legii. Aceasta necesită o întărire semnificativă a legislaţiei', a afirmat el.