Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Contractele finanţate prin PNDL I pot fi prelungite cu o perioadă de până la 2 ani

| 13 oct, 19:43

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila anunţă joi prelungirea cu până la doi ani a contractelor finanţate prin PNDL I. Măsura vizează 661 de astfel de obiective de investiţii.

 

Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita prelungirea contractelor în situaţia în care, pentru obiectivele de investiţii care fac obiectul contractului, nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.
”Ministerul Dezvoltării are în vedere asigurarea finalizării obiectivelor de investiţii care servesc comunităţile locale, finanţate din bani publici”, anunţă ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila.
În vederea finalizării obiectivelor de investiţii finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării a informat beneficiarii asupra posibilităţii de prelungire a perioadei de valabilitate a contractelor cu până la 2 ani. Măsura vizează 661 de astfel de obiective de investiţii.
Astfel, beneficiarii contractelor aferente PNDL I, încheiate în anul 2015, a căror perioadă de valabilitate va expira la data de 31 decembrie 2022, pot solicita prelungirea contractelor în situaţia în care, pentru obiectivele de investiţii care fac obiectul contractului, nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, precizează ministerul.
Solicitările de prelungire a contractului de finanţare pot fi transmise la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la 31 decembrie 2022. În lipsa solicitării, valabilitatea contractelor de finanţare nu se poate prelungi, iar prelungirea nu va fi acordată pentru acele obiective pentru care nu au fost solicitate decontări, a precizat ministrul, adăugând că mai puţin de 10% din investiţiile finanţate prin PNDL I, mai exact 59 de obiective dintre cele 661, se află în această situaţie.
Ministrul recomandă beneficiarilor să transmită aceste solicitări până la sfârşitul lunii noiembrie, astfel încât, până la finalul acestui an, solicitările să poată fi analizate, să fie emis ordinul de ministru şi să fie încheiat actul adiţional de prelungire a contractului de finanţare.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ