Ministrul Finanţelor, despre legea salarizării: Cei cu salarii mari vor rămâne la fel. Vor creşte salariile mai mici

| 12 apr, 12:45

Majoarea salariilor angajaţilor de la stat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă care ar putea fi aprobată săptămâna aceasta, înseamnă un cost suplimentar pentru bugetul de stat de circa 300 de milioane de lei în 2016, mai mic decât sumele anunţate anterior, în condiţiile în care o parte din majorarea acordată se întoarce la stat, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

Astfel, impactul bugetar total pentru acest an, ca urmare a creşterii salariilor bugetarilor, va fi de 500 milioane de lei, însă în jur de 200 de milioane de lei se întorc la stat într-o formă sau alta, astfel că impactul net este estimat la 300 de milioane de lei, a precizat ministrul, potrivit news.ro.

"Nimeni nu va avea de pierdut prin aplicarea noii legi a salarizării. Cei cu salarii mari vor rămâne la fel, vor creşte salariile mai mici. Reforma salarizării este una structurală, repară disfunctionalităţi ale modului în care sunt acordate salariile", a spus Dragu, la o conferinţă de bilanţ a Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Guvernul urmează să aprobe o Ordonanţă de Urgenţă prin care sunt majorate salariile din sectorul bugetar, de la 1 august, cu procente cuprinse între 5% şi 20%. Actul normativ vizează închiderea unor anomalii din sistemul de salarizare, iar asistenţii sociali vor beneficia de majorarea maximă, pentru că au cele mai reduse venituri, a declarat săptămâna trecută ministrul Finanţelor.

În plus, baza de calcul din ordonanţă este salariul minim pe economie majorat de la 1 mai, care va ajunge la 1.250 de lei.

Impactul bugetar al măsurii era estimat de către Guvern la 500 milioane de lei pentru 2016 şi de 1,5 miliarde de lei pentru 2017.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ