Ministrul Finanţelor: Temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate

| 12 aug, 16:54

Temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate, deoarece creşterea economică a României este una sustenabilă, fiind bazată şi pe investiţii, susţine ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

'Cifrele venite astăzi de la INS confirmă şi chiar depăşesc estimările noastre. Creşterea economică este una sustenabilă, bazată pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investiţiile, cu 9% al construcţiilor în trimestrul al II-lea şi realizată în condiţiile unei reduceri a creşterii comerţului cu amănuntul. Serviciile pentru întreprinderi şi-au amplificat creşterea de la 7,8% în trimestrul I la 9,5% în trimestrul al II-lea. Asta arată că nu e o creştere bazată doar pe consum, ci şi pe investiţii şi că temerile legate de o posibilă revenire la perioada anterioară crizei nu sunt întemeiate', a precizat ministrul Finanţelor, citată într-un comunicat al MFP remis vineri AGERPRES.

Potrivit comunicatului MFP, Produsul Intern Brut a crescut cu 6% pe seria brută şi cu 5,9% pe seria ajustată sezonier, în trimestrul II din 2016 faţă de perioada similară din 2015. România se clasează la acest capitol pe primul loc între cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Pe locul doi este Slovacia, cu 3,7% şi pe trei Spania cu 3,2%.

'Şi în ceea ce priveşte creşterea economică în trimestrul doi din 2016 faţă de primul trimestru al anului, ţara noastră s-a situat pe primul loc în UE. Produsul Intern Brut a fost, în termeni reali, cu 1,5% mai mare în trimestrul II din 2016, faţă de trimestrul I din 2016, fiind o creştere economică sustenabilă. Rezultate bune au mai înregistrat Ungaria cu 1,1% şi Polonia şi Slovacia, cu 0,9%. Creşterea economică trimestrială este semnificativ mai mare decât cea aşteptată de analiştii economici, de 4,1% an/an în trimestrul II. Aceasta a fost influenţată de producţie - creşteri importante le-au avut serviciile, construcţiile şi agricultura, dar şi de dinamica consumului privat, susţinută de reducerea TVA şi de creşterea câştigului salarial mediu brut pe economie', precizează MFP.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ