Ministrul Fondurilor Europene a cerut reducerea termenului de 45 de zile pentru plata beneficiarilor

| 18 iun, 2013

"Am cerut propuneri de modificare a reglementărilor şi legislaţiei în scopul simplificării şi eficientizării sistemului, dar şi pentru a reduce substanţial termenul de 45 de zile în care trebuie achitaţi banii către beneficiari. Insist ca eforturile tuturor angajaţilor statului să se concentreze într-o singură direcţie: sistemul să lucreze exclusiv în favoarea beneficiarilor", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

"Organismele Intermediare POS DRU trebuie să verifice toate cererile de rambursare depuse de beneficiari până vineri, 14 iunie, cu excepţia celor aflate în litigiu sau în cazul cărora există suspiciuni, şi să le transmită Autorităţii de Management până la data de 28 iunie", a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Eugen Teodorovici a cerut de asemenea modificarea radicală a abordării relaţiei cu beneficiarii POS DRU, în vederea eficientizării.  "Am cerut propuneri de modificare a reglementărilor şi legislaţiei în scopul simplificării şi eficientizării sistemului, dar şi pentru a reduce substanţial termenul de 45 de zile în care trebuie achitaţi banii către beneficiari. Insist ca eforturile tuturor angajaţilor statului să se concentreze într-o singură direcţie: sistemul să lucreze exclusiv în favoarea beneficiarilor", a subliniat Eugen Teodorovici.

Pe 16 iunie au început să fie depuse proiecte la Organismele Intermediare din subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Valoarea finanţărilor disponibile în cadrul acestor apeluri este de aproximativ 350 milioane de euro.

"În cadrul apelurilor deschise în urmă cu câteva zile se înregistrează deja un aflux important de proiecte depuse, fapt îmbucurător şi care demonstrează că potenţialii beneficiari au încredere în efectele măsurilor de eficientizare a sistemului care au fost impuse de Guvernul României. Trebuie să ţinem cont însă că nu se pot remedia peste noapte deficienţe care persistă de ani buni", a adăugat Eugen Teodorovici.

Pe 17 iunie, Autoritatea de Management a POS DRU a publicat a doua serie de ghiduri pentru depunerea de noi cereri de finanţare prin intermediul POS DRU. Aceste documente sunt cele aferente domeniilor majore de intervenţie pentru care sunt depuse proiecte la Organismele Intermediare din subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, iar valoarea finanţărilor care pot fi contractate este de peste 800 milioane de euro.

Comisia Europeană a reluat plăţile prin intermediul POS DRU în luna februarie. Ca urmare, rata de absorbţie a fondurilor UE prin intermediul acestui program s-a dublat, ajungând la 16,28% la sfârşitul lunii mai, comparativ cu doar 7,73% la sfârşitul lunii ianuarie.

Până în prezent au fost semnate aproximativ 2.500 de contracte de finanţare prin intermediul POS DRU, cu o valoare eligibilă cumulată de 3,52 miliarde de euro. Din această sumă, finanţările europene însumează 2,9 miliarde de euro, echivalentul a peste 83% din alocarea Uniunii Europene prin acest program.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ