Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, despre PNRR: Riscul de pierdere a banilor există

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat luni, la Satu Mare, că riscul de pierdere a fondurilor din Programul Național Redresare și Reziliență (PNRR) există, fiind efectuate plăți de 5 miliarde din totalul alocării de 28 de miliarde de euro.
'Riscul de pierdere a banilor există, nimeni nu poate garanta că noi toate cele 113 obiective de investiții le vom implementa 100%. Cât vom reuși să facem, pentru că suntem înainte cu un an și jumătate de termenul de finalizare a PNRR-ului, avem 28 de miliarde de euro în bugetul investițiilor și avem plăți de 5 miliarde de euro. Deci este limpede, pentru că cifrele nu mint, că acest risc îl avem', a declarat Boloș.
El a explicat că se fac demersuri ca investițiile întârziate să fie înlocuite cu unele mature.
'Noi facem demersurile ca acolo unde investițiile sunt întârziate, pentru a gestiona cât mai bine acest risc, să le înlocuim cu investiții care sunt mature, finanțarea este din fonduri naționale, respectă cerințele din PNRR, astfel încât să aducem în țară toți banii pe care îi avem alocați României și să ne putem continua aceste proiecte de investiții care sunt de importanță crucială pentru dezvoltarea României', a mai spus Boloș.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x